De la 1 iulie salariul minim pe economie va ajunge la 900 de lei. Această creștere va avea ca efect și majorarea amenzilor pentru șoferi. Astfel, tot de la 1 iulie, cea mai mică amendă va fi de 180 de lei.
ACS Poli Timişoara a reuşit să recupereze din punctele pierdute în meciurile precedente după ce a învins în deplasarea de la Pandurii Târgu Jiu. Echipa bănăţeană a câştigat, duminică, la Pandurii, cu 1 – 0.
RCM Timişoara se deplasează la Bucureşti pentru confruntarea cu CSM. Un meci care poate fi câştigat, dar care nu trebuie tratat ca fiind uşor. Având în vedere ultimele transferuri realizate de adversari, partida de sâmbătă nu va mai fi atât de uşor de câştigat ca şi în sezonul precedent.
Fără presiunea de a juca pentru play-off, BC Timişoara a jucat la Craiova pentru un rezultat bun. Din păcate nu a fost aşa, iar echipa a pierdut cu scorul de 75 – 60 în faţa celor de la SCM U Craiova.
Temperaturile se vor menține foarte ridicate și în această săptămână, când, conform prognozelor meteorologilor, în Timiș se vor înregistra chiar și 37-38 de grade Celsius. La Prefectura Timiș a fost convocată o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență.
Azi în Timișoara
Luni, 2 februarie, puteți vizita diverse expoziții în oraș.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 2 - 8 februarie 2026.
Ştiri din Timiș
Veste bună pentru locuitorii din estul județului Timiș, sâmbătă, 31 ianuarie, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Au fost prezenți ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și primarii din zonă.
1
Ştiri din Timiș
Concedierile, restructurările și incertitudinea economică pot lăsa urme asupra sănătății mintale. Tocmai de aceea, Superhumans România, împreună cu Departamentul de Psihologie al Universității de Vest din Timișoara, oferă un spațiu în care participanții să poată discuta deschis despre ceea ce simt și cum pot face față unei lumi profesionale în schimbare.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sâmbătă, 31 ianuarie, de polițiștii din Sânnicolau Mare, după ce a fost prins conducând un autoturism în localitatea Bulgăruș, deși avea dreptul de a conduce anulat și se afla sub influența alcoolului.
Capitală Culturală
La 175 de ani de la moartea sa, Mary Shelley rămâne una dintre figurile esențiale ale literaturii universale, o autoare care a marcat decisiv imaginarul modern prin romanul „Frankenstein”. Născută Mary Wollstonecraft Godwin, scriitoarea britanică a influențat nu doar literatura secolului al XIX-lea, ci și dezvoltarea timpurie a genului science fiction, scrie AGERPRES.
1