Unii nu dau doi lei pe munca voluntarilor timișoreni. Un sucevean și un sătmărean au fost prinși de polițiștii locali în timp ce pășteau oi și vaci chiar pe terenul unde, weekendul trecut, 500 de timișoreni au plantat 10.000 de puieți, parte a perdelei forestiere a municipiului Timișoara. Neglijența lor a dus la deteriorarea copacilor, unii dintre ei fiind plantați în memoria victimelor de la Colectiv.