Mita electorala, santaj, fapte ilegale, a vazut presedintele PSD si copresedintele USL, Victor Ponta, la alegerile partiale pentru Camera Deputatilor, desfasurate in Neamt si Maramures. Primii care trebuie acuzati sunt chiar cei de la USL, afirma cei din PDL. Cert este ca scorul obtinut de PDL ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru USL, care si-a considerat adversarul dinainte invins!
Tribunalul Bucuresti a amanat dezbaterile privind inregistrarea Uniunii Social Liberale pentru data de 1 septembrie. Dosarul fusese depus in instanta in 8 martie 2011. "Daca noua care avem de inregistrat o hartie ne ia atatea luni si nu reusim, nu vreau sa ma gandesc la un om care are un proces", afirma liderul PSD Victor Ponta.
Unii lideri ai PSD Timiş susţin că singura şansă ca USL să câştige alegerile în judeţ şi în Timişoara este ca unul dintre candidaţi să fie social-democrat, iar celălalt liberal. Ei sunt convinşi că liderul PSD Timiş, Titu Bojin, potenţial candidat al USL la preşedinţia CJ Timiş, îl poate bate pe Constantin Ostaficiuc, chiar dacă acesta din urmă ar avea o susţinere în sondaje de 48 la sută potrivit unor surse din cadrul uniunii.
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, potenţial candidat la Primăria Timişoara din partea Uniunii Social-Liberale la viitoarele alegeri, susţinea săptămâna trecută, prezentând date dintr-un sondaj realizat de Gallup, că are 11 procente în faţa lui Gheorghe Ciuhandu. Social-democraţii au prezentat, joi, o parte din rezultatele sondajului realizat de ei în Timiş, din care reiese că actualul primar al Timişoarei este încă pe primul loc.
Biroul permanent judeţean al PSD Timiş a luat decizia de a-l suspenda pe vicepreşedintele filialei judeţene Viorel Matei din toate funcţiile politice pe care le deţine, după ce acesta anunţase, recent, la Neamţ, că îl va susţine la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor pe ...
Eveniment
Polițiștii au descins în patru județe din țară și în Austria, într-un dosar care vizează o grupare suspectată că fura și vindea artefacte arheologice. În urma celor 23 de percheziții, anchetatorii au ridicat 177 de monede, obiecte care ar putea fi de origine dacică, 10 detectoare de metale și alte bunuri. 12 persoane sunt cercetate în acest caz, iar patru dintre ele au fost plasate sub control judiciar.
Ştiri din Timiș
Primul strat de asfalt a fost turnat miercuri, 4 noiembrie, pe Calea Timișoarei, drumul care leagă Timișoara de Giroc, unde Consiliul Județean Timiș amenajează două sensuri giratorii. În zilele următoare urmează turnarea stratului de uzură și realizarea marcajelor rutiere, după care circulația ar urma să fie reluată pe traseul obișnuit, fără ca șoferii să mai fie nevoiți să folosească rutele alternative.
Ştiri din Timiș
Casa Județeană de Pensii Timiș anunță distribuirea biletelor de tratament rămase disponibile pentru seria a 14-a, cu plecare din 21 noiembrie. Biletele sunt contra cost și se adresează pensionarilor și asiguraților din sistemul public de pensii.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În 2026, două proiecte ridică miza în Timișoara. Policlinica Regina Maria din Iulius Mall a trecut la un nivel nou, ajungând acum la o suprafață totală de aproape 1.000 mp, peste 100 de medici și peste 30 de specialități. Totodată, prima clinică Kinetic din oraș s-a deschis pe 1 octombrie 2026 în Iulius Town, o investiție de 1,3 milioane de euro dedicată recuperării medicale.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, numit ministru delegat al Învățământului Preuniversitar, renunță la mandatul de consilier local la Timișoara. Deși este membru PSD, locul său va reveni PNL, Ovidiu-Cristian Găină fiind următorul pe lista alianței PSD-PNL din 2024.
Ştiri din Timiș
Timișoara găzduiește, în perioada 6-8 noiembrie, cea de-a 33-a ediție a EZOTERIC FEST, un eveniment dedicat terapiilor alternative și complementare, echilibrului interior și armoniei dintre minte, trup și suflet.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. LEGO®, cel mai mare producător de jucării din lume, deschide vineri, 6 noiembrie 2026, un Magazin Certificat în Iulius Town. Noua locație le va oferi copiilor, adulților și colecționarilor o experiență modernă, în care joaca, inspirația și descoperirea se întâlnesc. Cu ocazia inaugurării, timișorenii vor beneficia și de oferte speciale.