Săptămâna aceasta, comisia de conducere a Uniunii Social-Liberale Timiş a luat mai multe decizii, în special legate de formarea unor noi majorităţi în consiliile locale, acolo unde PNL, PC şi PSD pot face acest lucru şi impunerea altor viceprimari. Primele localităţi din judeţ în care se vor resimţi aceste efecte sunt Ciacova şi Deta.
La trei zile după suspendarea lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Timişoara, liderul social-democraţilor din judeţ, Titu Bojin, a oferit, joi, câteva explicaţii legate de această decizie. Totul a ţinut de îmbunătăţirea activităţii partidului şi faptul că în ultimele zece luni au dispărut din filiala municipală... 3.500 de membri de partid, susţine Bojin.
Viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu a afirmat că nu are emoţii în ceea ce priveşte un potenţial demers al PDL Timiş de a-l suspenda din această funcţie administrativă, după ce a fost suspendat, pe o perioada de patru luni, de la conducerea PSD Timişoara.
În drum spre Oradea, unde va participa la Congresul UDMR, Victor Ponta a făcut vineri un scurt popas la Timişoara, unde s-a întâlnit cu liderii locali ai PSD. El a declarat că la viitoarele alegeri locale ar vrea un candidat din partea USL sau un independent sprijinit de această uniune la Primăria Timişoara.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, va trece, vineri, prin Timişoara, unde se va întâlni pe aeroport cu liderii locali ai partidului. Ponta va trece prin Timisoara în drum spre Oradea, unde va participa la congresul de alegeri al UDMR.