Social democrații din județ au câștigat două funcții de conducere în Asociația Comunelor din România, filiala Timiș. Președinte a fost ales primarul din Birda, iar prim-vicepreședinte cel din Șag. Și asta în condițiile în care PNL are mai mulți edili decât PSD în Timiș.
Ironii de la social-democrații din Timiș pentru liberali. Reprezentanții PSD Timiș au deja un favorit în cursa pentru funcția de președinte al PNL Timiș. Este vorba despre Alin Nica, lider interimar al filialei județene, căruia Alfred Simonis și colegii din PSD îi urează succes la alegerile de sâmbătă.
După ce a lansat sloganul „Încearcă și cu un pesedist”, președintele PSD Timișoara crede că partidul are „oameni valoroși și cu experiență” care pot candida în 2024 la primărie. Nu este exclusă nici o candidatură de afară, dar Mihai Ritivoiu spune că social democrații nu sunt „nici comuniști, nici agramați”.

Ştiri sportive

FOTO. Rugby pentru incluziune la Timișoara. Copiii cu nevoi speciale intră pe teren la un campionat al speranței
Un eveniment sportiv cu o puternică încărcătură emoțională și socială va avea loc sâmbătă, 21 martie, la Timișoara. ACS Ambasadorii Speranței Timișoara, în parteneriat cu Federația Română de Rugby și Special Olympics România, organizează prima etapă a Campionatului Național de Rugby Tag Special Olympics.

Eveniment

E.ON Asist Complet Angajează:  MUNCITOR REVIZII ȘI VERIFICĂRI (INSTALATOR GAZ) în locațiile Timișoara, Arad,  INGINER RESPONSABIL VERIFICĂRI TEHNICE PERIODICE în locația Timișoara

România

FOTO. Coiful unguresc de aur, scos la vânzare
„Coiful cu eroi” sau „coiful unguresc”, artefact din aur, unicat, provenind din zona bazinului Mării Negre, este scos la licitație cu un preț de pornire cam cât o Dacia Duster! Descoperită în Iran, piesa a aparținut unei familii regale, apoi a fost cumpărată de un celebru colecționar maghiar.

Ştiri din Timiș

FOTO. Sute de oameni cer reabilitarea DJ 682, un drum plin de gropi între Făget și Arad. Lucrările nu par să fie o prioritate pentru CJT
Starea drumului județean DJ 682, pe tronsonul dintre orașul Făget și limita cu județul Arad, a dus la inițierea unei petiții semnate de 301 persoane din județele Timiș și Arad. Demersul vine după ce problema a fost discutată direct cu reprezentanții Consiliului Județean Timiș (CJT), iar cetățenilor li s-a recomandat să formuleze o petiție.

Eveniment

A încercat să treacă granița cu un permis fals. Cetățean rus, oprit la Foeni
Un control de rutină în Punctul de Trecere a Frontierei Foeni s-a încheiat cu deschiderea unui dosar penal, după ce un rus a prezentat un permis de conducere fals.

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișoara își închide Inelul II. Investiție de 27 de milioane de euro pentru fluidizarea traficului și reducerea poluării
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, de după perioada post-revoluționară, prinde contur. Autoritățile au semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou tronson rutier care va contribui decisiv la descongestionarea traficului urban. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. „Podul Lung” din Timișoara: centrul care schimbă vieți și oferă speranță copiilor și tinerilor cu dizabilități
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din Timișoara oferă servicii gratuite de terapie, educație și socializare pentru peste 100 de beneficiari, de la copii de trei ani până la tineri de 35 de ani. Centrul, inaugurat în 1992 cu sprijinul unor parteneri din Norvegia, continuă să fie un reper esențial în recuperarea și sprijinul familiilor care se confruntă cu provocările dizabilităților.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 20 martie
Vineri, 20 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici