După ce nemulţumirile dascălilor timişeni au mocnit vreme de luni bune, iată că sindicaliştii au hotărât să ia atitudine. Membrii Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret” vor ieşi în strada vineri, pentru a picheta Prefectura Timiş, iar colegii lor din Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) pregătesc ample proteste pentru luna viitoare.
În jur de 1.500 de asistenţi sociali şi maternali din judeţul Timiş, angajaţi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au declanşat, marţi dimineaţa, greva japoneză, ei fiind nemulţumiţi de faptul că vor pierde unele sporuri, ceea ce înseamnă o reducere a salariului de până la 40%.
Deşi sindicaliştii decretau că la Primăria Timişoara va fi marţi grevă de avertisment cu întreruperea activităţii, iar sediul municipalităţii a fost împânzit de afişe care anunţau şi explicau protestul, majoritatea funcţionarilor publici din instituţie şi-au văzut în continuare de treabă, au lucrat pe perioada grevei...
Funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea la Primăria Timişoara sunt nemulţumiţi de Proiectul de lege privind normativele de personal pentru unităţile administrative şi instituţiile publice din subordinea acestora. Conform acestuia, într-un oraş precum Timişoara numărul maxim de angajaţi ar fi de 362, număr mult prea mic în opinia liderilor sindicali.
Profesorii de biologie din judeţul Timiş nu sunt de acord cu intenţia Ministerului Educaţiei de restructurare a curriculumului, proiect care se află în dezbatere publică şi în care, în planul-cadru pentru clasele I-VIII, disciplina „biologie” este înlocuită cu „ştiinţe ale naturii”, la clasele a V-a şi a VI-a.

Ştiri din Timiș

Simonis: „Foarte probabil vom avea un număr record de localități debranșate de la utilități în această iarnă”. CJ Timiș a alocat peste 7 milioane de lei pentru primării
Consiliul Județean Timiș alocă 7,865 milioane de lei din Fondul de rezervă al județului către 24 de primării și Mitropolia Banatului. Banii sunt solicitați pentru cheltuieli urgente și neprevăzute apărute în cursul anului 2026, potrivit proiectului de hotărâre votat astăzi, 23 septembrie, în plenul CJT.

Eveniment

Pedeapsa pentru unul dintre minorii implicați în cazul lui Mario i-a revoltat pe locuitorii din Cenei
Revoltă în Cenei, după ce unul dintre minorii implicați în cazul uciderii lui Mario Berinde a revenit în localitate, iar instanța a dispus în cazul său doar o măsură educativă. Mai mulți localnici s-au adunat, noaptea trecută, în fața imobilului în care acesta se afla, iar la fața locului au intervenit jandarmii și polițiștii. Oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de situația minorului, însă protestul nu a degenerat în violențe.

Ştiri din Timiș

Fritz, la ultimul plen de consiliu în calitate de primar: „Ne vom mai vedea, o să vedem din ce poziții și funcții”
Dominic Fritz spune că ședința de marți a Consiliului Local a fost, cel mai probabil, ultima la care participă ca primar. Înainte de încheierea mandatului, edilul le-a mulțumit consilierilor și angajaților Primăriei și a transmis că va continua să fie „un timișorean activ”. Rămâne de văzut „din ce poziții și funcții”, totuși. 3

Eveniment

Amenzi de 300.000 de euro pentru cei care au distrus spațiile verzi din Timișoara
Spațiile verzi din Timișoara au fost în atenția polițiștilor locali și în acest an. Agenții au desfășurat verificări și au aplicat mii de sancțiuni persoanelor fizice și firmelor care au încălcat legislația privind protejarea și administrarea zonelor verzi din oraș.

Eveniment

A încercat să fure telefonul unui copil și a amenințat cu un cutter într-un parc din Timișoara
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce, potrivit procurorilor, a încercat să îi smulgă telefonul unui copil de 13 ani, într-un parc din Timișoara. Avea asupra lui un cutter și ar fi amenințat o altă persoană aflată în zonă.

Eveniment

Două femei, lovite grav pe trecerea de pietoni, în Variaș. Una dintre ele a murit
O femeie de 53 de ani a murit, iar o altă femeie a fost rănită, marți seara, în Variaș, după ce au fost lovite de o mașină chiar pe trecerea de pietoni. La volan se afla un bărbat de 48 de ani, care a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Ştiri din Timiș

Spitalul CFR, aproape de a ajunge până la urmă la primărie. Vestea dată de Miruță
Transferul Spitalului CFR din Timișoara schimbă din nou direcția. După ce unitatea era anunțată pentru Consiliul Județean Timiș, primarul Dominic Fritz spune că aceasta va ajunge la Spitalul Municipal, după o decizie a comisiei Ministerului Transporturilor. 1

Eveniment

Incendiu la o casă din Jimbolia. O pensionară a ajuns la spital cu atac de panică
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineața la o casă de pe strada Avram Iancu din Jimbolia. Locuința, cu o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii au intervenit pentru stingerea focului și pentru a împiedica propagarea acestuia la imobilele din apropiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici