Nivelul maxim admis al concentraţiei de praf în atmosferă este depăşit constant atât în Timişoara, cât şi în Şag şi Remetea Mare. Din această cauză, Comisia Europeană ar putea declanşa procedurile de infringement şi ar putea amenda Statul român, deoarece nu respectă obligaţiile asumate prin tratatul de aderare la UE.
Cariere de Poveste
De la Colegiul Național Bănățean și studiile de literatură până la consultanța educațională internațională și colaborarea cu universități de top din lume, parcursul Biancăi Foghel nu a fost unul liniar, ci construit din întâlniri, experiențe și alegeri care i-au schimbat perspectiva asupra educației și carierei.
Utile
Luni, 17 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni vă puteți bucura de mai multe expoziții.
Cinema
Regizorul Cristian Mungiu se află în continuare printre numele luate în calcul pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2027, potrivit celei mai recente actualizări a predicțiilor realizate de publicația americană Variety. „Fjord”, filmul său premiat cu Palme d’Or la Cannes, este inclus în cursa pentru mai multe categorii, inclusiv „Cel mai bun regizor”.
Sănătate
Alunele, nucile, sâmburii, popcornul, bucățile mici de alimente sau fragmentele de jucării pot ajunge în căile respiratorii ale copiilor și pot provoca o urgență medicală. Medicii de la Spitalul pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara atrag atenția că un corp străin poate fi prezent chiar și atunci când copilul nu a avut un episod evident de sufocare sau tuse.
România
După zilele cu temperaturi ridicate, vremea se schimbă brusc începând de luni seara. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță ploi, intensificări ale vântului, vijelii și o scădere accentuată a temperaturilor în mai multe regiuni ale țării.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă „Costică Rădulescu” din Timișoara se apropie de finalizare, iar Primăria Timișoara anunță că pregătește recepția investiției pentru luna septembrie. După preluarea de la Compania Națională de Investiții (CNI), municipalitatea spune că baza va fi deschisă cluburilor sportive și comunității.