Avalanşă de reclamaţii la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului împotriva firmei Saturnus Finance. Aceasta este acuzată că sub acoperirea unor împrumuturi cu dobânzi anuale extrem de avantajoase a deschis un nou Caritas la Timişoara. Zeci de persoane, intrate în mirajul jocului propus de această firmă au pierdut sume consistente, care în unele cazuri ajung la mii de lei.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va schimba numărul de telefon destinat consumatorilor. Noul număr va intra în vigoare începând cu data de 7 iunie, a anunţat, luni, Marius Dunca, preşedintele ANPC.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş a început deja controalele la produsele de sezon, acum, în apropierea Paştelui. Comisarii controlează tot, de la vopsea de ouă până la carnea de miel şi ciocolată ori banalele ouă.
O tânără mămică din Timişoara ne-a sesizat cu privire la faptul că a vrut să cumpere peşte pentru copil dintr-un hypermarket şi a constatat că produsul era alterat. Femeia a încercat să ia legătura cu autorităţile pentru a depune reclamaţie, însă în zadar. La telefoanele de la Protecţia Consumatorilor ori nu răspunde nimeni pentru a-ţi prelua reclamaţia, ori vorbeşti cu robotul în weekend. Aceeşi situaţie şi la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Autorităţile au dispus în cele din urmă retragerea de la comercializare a produsului, la sesizarea www.tion.ro!
Noul sistem de plată a parcarii din Timișoara, TimPark, care a înlocuit mult-hulitul TelPark, s-a confruntat încă din primele zile de existenţă cu un val de reclamaţii. Cu timpul, acestea s-au mai stins. Recent, un timişorean a făcut plângere la Protecţia Consumatorului Timiş pentru că nu şi-a putut achita parcarea prin reţeaua Cosmote, deşi pe tabliţele TimPark este afişat şi acest operator de telefonie mobilă.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.