tion.ro Web analytics

Capitală Culturală

Carlos Ferreira, prim clarinetist al Orchestrei Naționale a Franței, vine de pe marile scene ale lumii la Timișoara
Carlos Ferreira este unul dintre cei mai apreciați clarinetiști ai momentului. Tânărul este prim clarinetist al Orchestrei Naționale a Franței și va putea fi văzut vineri, 19 aprilie, de melomanii timișoreni.

Ştiri din Timiș

Cristian Moș candidează independent la Primăria Timișoara. „Nu sunt eu cel care patru ani m-am pupat pe gură cu PSD”
După ce Cristian Moș, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș și membru important în USR, a spus că este dezamăgit de direcția în care a luat-o partidul, și după ce reprezentanții USR l-au acuzat la rândul lor că „se pregătește să candideze la președinția Consiliului Județean, ca iepure al PSD”, el anunță că, de fapt, va candida pentru funcția de primar al Timișoarei.

Ştiri din Timiș

VIDEO. În ce stadiu sunt lucrările la Gara de Nord din Timișoara. „Reabilitările, mai dificile decât construcțiile noi”
Șantierul Gara de Nord a început acum doi ani, mai târziu decât ar fi trebuit. În prezent, lucrările sunt la 65%, puțin întârziate de probleme de natură tehnică apărute pe parcurs, dar se lucrează pe mai multe fronturi. Acestea ar trebui, în principiu, să fie gata până la finalul acestui an.

Ştiri din Timiș

Timișorenii vor putea admira peste 100 de mașini de epocă, la Retroparada Primăverii din Piața Unirii
La sfârșitul acestei săptămâni, proprietarii mașinilor de epocă își dau din nou întâlnire la o nouă ediție a Retroparadei Primăverii. Evenimentul va avea loc în Piața Unirii din Timișoara.

Capitală Culturală

Dintr-un atelier oriental, la Timișoara. Un buzdugan din sec. XVII, expus la Bastion
Un buzdugan din sec. XVII, provenind dintr-un atelier oriental, o piesă rară de artizanat și istorie militară, poate fi admirat la Bastionul Maria Theresia.

România

Iohannis a promulgat o lege prin care apelurile la 112 vor fi localizate cu acuratețe crescută
Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care aprobă OUG privind unele măsuri în domeniul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență. Este vorba despre un nou tip de localizare cu acuratețe crescută a apelurilor la 112, scrie AGERPRES.

Ştiri din Timiș

PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformantă!

Ştiri din Timiș

Ne deplasăm în siguranță: bicicliștii din Banat învață cum să circule corespunzător în trafic
Primăvara aceasta vine cu un proiect inedit care își propune să promoveze mersul pe bicicletă în rândul tinerilor, la Caransebeș. La sfârșitul acestei săptămâni va avea loc evenimentul „Ne deplasăm în siguranță”, cu scopul de a ajuta bicicliștii să știe cum să circule corespunzător în trafic.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici