Cinefilii din orașul de pe Bega se vor putea bucura de încă o proiecție a peliculei Winter Sleep, câștigătoare a premiului Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2014. Astfel, în luna februarie, cei care nu au apucat să vadă filmul, dar și cei care vor să-l revadă sunt așteptați la Teatrul Național Timișoara.
Iubitorii de film din Timișoara vor avea ocazia să urmărească, în premieră, unul dintre cele mai bune filme ale anului. Este vorba despre „Ida”, peliculă care acum se numără printre favoritele la premiul Oscar, la categoria cel mai bun film străin.
Institutul Francez din Timișoara îi invită din nou pe cinefili la Grădina Capitol, pentru o nouă ediție a evenimentului Cinema în aer liber, cu filme despre dragoste, cuplu, relații și vedete precum Vanessa Paradis, Audrey Tatou sau Romain Duris.
Concertul Elton John – The Million Dollar Piano va fi difuzat, în premieră națională într-o proiecție în High Definition , la Timișoara și în alte opt orașe din țară.
Timişorenii sunt aşteptaţi din nou, cu mic, cu mare, la sfârşitul acestei săptămâni, la proiecţii de film în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”. Sâmbătă, pe ecranul amplasat acolo va rula „Prinţul broscoi”, o producţie din 2008.
Azi în Timișoara
Joi, 23 iulie, începe Lavanda Fest în Piața Libertății. Mai puteți merge la film sau la expoziții.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Eveniment
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.
1
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.