Masura radicala luata de Comisia Europeana dupa ce a descoperit criterii de selectie discriminatorii si alte neajunsuri la proiectele mai multor drumuri reabilitate si modernizate cu bani europeni: se sisteaza platile! Suntem pusi la colt: Comisia Europeana cere autoritatilor romane sa verifice toate contractele de lucrari incheiate de beneficiarii Axei 2 a Programului Operational Regional, adica nu mai putin de 124 de contracte de lucrari adjudecate in toata tara!

Timisul este unul dintre judeţele cele mai bine situate la nivel naţional din punct de vedere al accesării fondurilor europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013. Acesta este un program prin care România primeşte de la Uniunea Europeană fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc.

Aleşii judeţeni care fac parte din coaliţia de opoziţie – PSD, PNL si PNTCD – au decis să biocoteze mai multe proiecte de hotărâre iniţiate de conducerea Consiliului Judeţean Timiş, legate de construcţia unor drumuri judeţene. Decizia vine ca urmare a acordării, de la Ministerul Dezvoltării, a peste 330 de milioane de lei către 40 de primării din Timiş conduse de edili PDL şi o administraţie independentă.

Deşi, teoretic, deschiderea unui centru comercial la Timişoara poate atrage peste trei milioane de clienţi, în capitala Banatului au dispărut complet investițiile în acest sector. Clienţi din Timişoara, Arad, Caransebeş sau Reşiţa, plus cei din Serbia şi Ungaria, erau prevăzuţi ca public ţintă pentru o listă lungă de noi shopping center-uri ce ar fi trebuit să fie ridicate în orașul de pe Bega.

Se pot solicita între 250.000 de euro şi 2 milioane de euro pentru fiecare proiect. Turism, colaborări în domeniul învăţământului, sportului şi tineretului, promovarea identităţii culturale şi a tradiţiilor comunităţilor locale, protecţia mediului sau dezvoltarea IMM-urilor sunt domenii pe care se mai pot accesa fonduri europene în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia.

Ştiri din Timiș

Reorganizare la Direcția de Asistență Socială Timișoara. Cantina de pe strada Telegrafului ar putea fi închisă
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) a înaintat Consiliului Local un proiect de hotărâre care prevede reorganizarea instituției. Măsura urmărește eficientizarea activității și consolidarea serviciilor destinate persoanelor vulnerabile.

Ştiri din Timiș

Generatoarele donate de Primăria Timișoara au ajuns la Kiev. Vor alimenta școli, clinici și adăposturi civile
Cele patru generatoare achiziționate de Primăria Municipiului Timișoara și donate autorităților din Ucraina au ajuns la Kiev, unde vor fi utilizate pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a unor servicii esențiale afectate de atacurile asupra infrastructurii energetice.

Eveniment

Vestul țării, lovit de primul episod de caniculă din acest an. Temperaturile urcă până la 36°C
ANM a emis o informare de vreme călduroasă valabilă până luni, pentru cea mai mare parte a țării. Sâmbătă și duminică sunt în vigoare avertizări Cod Galben pentru vestul, centrul și sud-vestul țării, unde temperaturile vor ajunge până la 36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Eveniment

Incendiu la o locuință din Utvin. O persoană s-a intoxicat cu fum, alta a suferit un atac de panică
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Utvin.

Ştiri din Timiș

Apel pentru salvarea unei profesoare din Timișoara. Mihaela George Micșa luptă cu cancerul și are nevoie urgentă de ajutor
Un apel emoționant la solidaritate a fost lansat pentru Mihaela George Micșa, profesoară de economie la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” din Timișoara, care duce de cinci ani o luptă grea cu cancerul mamar.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 iunie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.

Ştiri din Timiș

USR îl reconfirmă pe Fritz la șefia partidului, în ciuda deciziei ÎCCJ. „PSD încearcă să inducă în eroare opinia publică”
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO. 7

Capitală Culturală

Stradivarius, Brâncuși și Muzele! Violonistul Alexandru Tomescu revine la Timișoara, în a XIX-a ediție a turneului său internațional
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici