O autostradă de la Timişoara la Belgrad au fost pe agenda de discuţii dintre preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolic, în urmă cu câteva zile, cu ocazia vizitei oficiale efectuate în Belgrad. Subiectul nu este o noutate, acesta fiind pe agenda de discuţii de mai mulţi ani. Chiar și premierul Victor Ponta a dezbătut problema în capitala Serbiei, cu ocazia vizitei de la sfârşitul anului 2014. Din păcate doar atât... master planul transporturilor româneşti elimină această şosea, în timp ce sârbii primesc aprobări pentru un coridor de la Vârşeţ spre Bar, plus promisiuni de bani pentru demararea unor studii de fezabilitate.
Timişorenii nu vor avea prea curând un skatepark. Lucrările la noul skatepark din Parcul Central, care ar trebui să fie gata luna viitoare... s-au blocat. Ce s-a făcut din aprilie, când a fost predat amplasamentul, şi până acum puteţi vedea în imagini. Lucrarea a fost atribuită aceleiaşi firme din Mehedinţi care a refuzat să mai lucreze şi la Lenau după ce a câştigat licitaţia pentru reabilitare şi s-a apucat de treabă, acuzând greşeli de proiectare şi incompetenţa funcţionarilor din primărie...
ADVERTORIAL. Universitatea Politehnica Timișoara va organiza o conferință în cadrul proiectului transfrontalier Infrastructură web pentru acces transfrontalier la materiale educaționale, dezvoltat în parteneriat cu Facultatea Tehnică “Mihajlo Pupin” din Zrenjanin, în cadrul Programului IPA de cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia.
Printre stâlpi şi buruieni – aşa ar trebui să circule bicicliştii pe strada Gheorghe Cotoşman, celebra stradă a Timişoarei pe care primăria a reuşit performanţa de a amenaja o pistă îngustă de doar 35 de centimetri la un capăt. Vorbim despre o lucrare de reabilitare de 170.000 de euro, pe nici jumătate de kilometru de drum. Lucrarea, care era gata practic încă din toamna anului trecut, nu a fost încă recepţionată, potrivit autorităţilor locale. Zeci de stâlpi care mărgineau pista stau aruncaţi sau rezemaţi de pereţii caselor...
Oncogen, "Centrul de terapii genetice și celulare în tratatea cancerului" din Timişoara se apropie de inaugurare. Clădirea de lângă Spitalul Judeţean, cu toată aparatura pe care o adăposteşte, va fi în sfârșit funcţională la capacitate maximă în toamna acestui an, spun coordonatorii proiectului. Primul termen de finalizare a fost stabilit pentru toamna anului 2014, iar de atunci a mai fost amânat de câteva ori. Ultimul termen a fost stabilit pentru primăvara lui 2015. Startul lucrărilor s-a dat la finalul anului 2012.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
21