Proiectul de lege privind Codul Fiscal a fost adoptat luni, în plenul Senatului. Potrivit ministrului Finanțelor Publice, prin intermediul actului normativ Guvernul își propune reducerea evaziunii fiscale, creşterea consumului şi stimularea creşterii economice.
Parlamentarii vor pensii speciale. Nu mai puţin de 256 de parlamentari au semnat proiectul de lege care modifică Statutul Parlamentarului. Nu au lipsit cei de Timiş de pe această listă de semnături.
Peste 2.500 de traducători şi interpreţi autorizaţi din judeţele Timiş, Arad şi Caraş Severin ar putea fi serios afectaţi, dacă va fi aprobat un proiect de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei. Potrivit acestui proiect, tarifele aferente acestor servicii ar urma să crească, iar clienţii, pentru a beneficia de acte, vor fi nevoiți să se adreseze avocaţilor şi notarilor şi nu direct traducătorilor.
Câțiva parlamentari social-democrați au scris un proiect de lege care prevede ca prezența la vot să devină obligatorie în România. Astfel, chiar dacă vă interesează sau nu politica, veți fi nevoiți ca la următoarele alegeri să vă prezentați la urne. În caz contrar veți fi pasibil de amendă.
Duma de Stat, Camera inferioara a parlamentului rus, a adoptat o lege care va obliga toate firmele ce își desfășoară activitatea on-line să stocheze datele personale ale cetățenilor ruși de pe teritoriul țării.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4