România nu scapă doar cu reduceri de pensii şi salarii. E nevoie de şi mai mulţi bani la buget. Astfel că vor fi impozitate, printre altele, bonurile de masă, tichetele de vacanţă şi dobânzile obţinute din depozite bancare. Impozitele de proprietate se vor majora, iar programatorii IT nu vor mai avea nicio facilitate fiscală în cazul salariilor.
ADVERTORIAL - România a devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii IT, programatorii noştri făcând parte din mecanismul oricărui producător care se respectă. Iar piaţa timişoreană și-a construit drumul printre primele locuri în această industrie. După ce au încercat în străinătate, mulţi specialişti se gândesc să revină acasă şi să continue dezvoltarea carierei, ajutând la umplerea golului existent pe piaţa ofertei de muncă pentru asemenea specialişti, completat, de obicei, fie prin tineri specialişti care necesită o contribuție intensivă în formarea profesională, fie cu oameni recrutaţi de la concurenţă.
O importantă companie americană de servicii IT, prezentă pe piața din România din 2009, va angaja peste 100 de specialiști IT în 2015, în centrele de dezvoltare din Cluj-Napoca și Timișoara, pentru a acoperi nevoile de extindere ale companiei. La cele două unităţi lucrează deja 300 de angajați, iar ținta pentru anul acesta este de a ajunge la un număr de 400.
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
12