De vineri până duminică va avea loc la Palatul Copiilor din Bucureşti Târgul Imobiliar Project Expo, unde sunt aşteptaţi mii de vizitatori ce vor avea ocazia să profite atât de programul “Prima Casă” cât şi de ofertele extrem de generoase ce vor fi prezentate de către expozanţi. Printre aceştia se vor afla atât dezvoltatori şi agenţii imobiliare cât şi bănci şi brokeri de credite!
Cinema Cluj:Premiera care poate fi urmărită începând de vineri în cinematografele clujene este Hannah Montana: The Movie. Miley Stewart (Miley Cyrus) se luptă să împace şcoala, prietenii şi viaţa ei secretă de vedetă pop. Când popularitatea tot mai mare a vedetei Hannah Montana ameninţă să preia controlul asupra vieţii sale, ea ar fi dispusă să accepte.
În timp ce Timişoara încă aşteaptă după banii de la guvern pentru reabilitarea termică a celor 75 de blocuri incluse în program pe 2009, consiliul local a aprobat o listă cu încă 82 de imobile, iar primăria anunţă că înscrierile continuă, fiind vorba de un program multianual. Aşteptăm doar finanţarea...
Liberalii vor să atenueze criza economică prin măsuri de relaxare fiscală. PNL a depus la Parlament, în această săptămână, un proiect de lege în acest sens. Deşi sunt slabe şanse ca iniţiativa să aibă şanse de reuşită, să se renunţe, de exemplu, la impozitul forfetar introdus recent, şeful PNL Timiş, Cristian Buşoi, se bazează… pe criză.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.