În timp ce Timişoara încă
aşteaptă după banii de la guvern pentru
reabilitarea termică a celor 75 de blocuri incluse
în program pe 2009, consiliul local a aprobat o
listă cu încă 82 de imobile, iar
primăria anunţă că înscrierile
continuă, fiind vorba de un program multianual.
Aşteptăm doar finanţarea...
Scade numărul curselor de autobuz ale operatorilor
privaţi către Moşniţa. Consilierii
judeţeni au aprobat o hotărâre prin care a
fost acceptată scăderea numărului de curse
operate către zona periurbană.
Liberalii vor să atenueze criza economică prin
măsuri de relaxare fiscală. PNL a depus la
Parlament, în această
săptămână, un proiect de lege în
acest sens. Deşi sunt slabe şanse ca
iniţiativa să aibă şanse de
reuşită, să se renunţe, de exemplu, la
impozitul forfetar introdus recent, şeful PNL
Timiş, Cristian Buşoi, se bazează… pe
criză.
Cluj-Napoca. Lectură, jocuri amuzante sau un carnaval al personajelor preferate sunt doar câteva dintre propunerile Secţiei pentru Copii a Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga” Cluj pentru cei mici în perioada 22 iunie - 3 iulie.
CLUJ-NAPOCA. Consiliul Judeţean Cluj anunţă finalizarea Master Planului pentru proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Cluj”, elaborat de către Consorţiul KoksS – Enviroplan – Epem – Romair Consulting, grup căruia i-a fost atribuită asistenţa tehnică a proiectul al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Cluj.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.