Guvernul Ponta III a făcut public noul program de guvernare. Potrivit documentului, noul Executiv vrea să reducă TVA şi CAS, să majoreze salariul minim pe economie şi prognozează o creştere economică de 3% pe următorii doi ani. Citeste intregul Programul de guvernare.
Aşa cum a cerut preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta va prezenta în faţa Parlamentului un nou program de guvernare. Sunt şi lucruri noi, dar în mare parte priorităţile sunt cele anunţate în 2012. Cu toate că cele două palate, Victoria şi Cotroceni, par să se înţeleagă, Ponta spune că între Executiv şi şeful statului „nu e deloc pace”.
Elevii de clasa a VIII-a sunt poftiţi la examen. De data aceasta nu e "pe bune", dar e o bună oportunitate pentru a se pregăti pentru examenele ce vor urma. Simularea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a din anul școlar 2013-2014 va începe pe 18 februarie.
Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci vor începe joi, 7 februarie cu ceremonia de deschidere. Cea mai importantă competiție a acestui an pentru întreaga planetă va dura până în 23 februarie și va fi transmisă în exclusivitate de Televiziunea Română, telespectatorii putând urmări competiții precum patinaj artistic, schi alpin şi fond, dar şi sanie şi bob. Vedeți programul competițiilor din cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă, în ore locale, două ore mai devreme la Bucureşti.
Antrenorul a lipsit pentru prima dată de la antrenament şi se mai judecă la FRF, UTA cerând amânare de o săptămână. Marţian spune că, în cursul zilei de azi, ar putea da un salariu angajaţilor şi jucătorilor.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.