Zeci de dascăli şi elevi ai Colegiului Tehnic de Vest s-au adunat, vineri dimineaţă, în curtea din spatele Primăriei Timişoara pentru a cere anularea deciziei consilierilor locali de a muta liceul lor pe bulevardul Liviu Rebreanu. Protestul profesorilor şi elevilor s-a transformat într-o pichetare a instituţiei, paşnică şi cu pancarte de bun-simţ.
Dascălii din Timiş vor trece din nou în bănci, pentru a participa la un stagiu de formare, în cadrul unui proiect transfrontalier. Profesorii din Timiş, 50 la număr, vor participa împreună cu colegii sârbi la cursuri de engleză şi de evaluare.
Sistemul educaţional timişean se confruntă cu o lipsă acută de cadre didactice vorbitoare de limba germană. „Moda” ultimilor ani de a trimite copiii la clase cu predare în limba lui Goethe, tot mai des aplicată în Timiş chiar dacă copiii nu au prea mult sânge german la origini, se loveşte de lipsa de personal specializat pentru educaţie, cunoscător de germană.
În graficul posturilor din învățământ au rămas numeroase goluri după încheierea primei ședințe publice de repartiție. Mai mult de 200 de profesori care au luat peste nota cinci la examenul de titularizare nu au ore disponibile la disciplina aleasă, sau au refuzat să facă naveta între unitățile de învățământ cu disponibilități.
Sute de candidați care au luat note mai mari de șapte la examenul de titularizare în învățământul preuniversitar rămân cu buza umflată. În județul Timiș există 140 de posturi titularizabile, pentru care luptă circa 450 de profesori. Unii dintre ei nu vor prinde un post chiar dacă au obținut nota zece!
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.
Ştiri din Timiș
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș s-a clasat pe locul al treilea la nivel național anul trecut, în ceea ce privește numărul persoanelor încadrate în muncă, cu 6.134 de persoane angajate, potrivit datelor oficiale. Pe primele două poziții se situează București, cu 15.135 de persoane, și Iași, care a depășit Timișul cu doar 244 de persoane.
Ştiri din Timiș
Lucrările de desprăfuire, spălare și restaurare a picturii au început sub semnul rugăciunii la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult ale Timișoarei.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La început de an, tot mai mulți oameni își propun să acorde mai multă atenție sănătății. Dincolo de dietă sau mișcare, sănătatea dentară rămâne una dintre cele mai eficiente investiții pe termen lung, cu impact direct asupra stării generale de bine. Specialiștii spun că nu este nevoie de schimbări radicale, ci de câteva obiceiuri corecte, aplicate consecvent.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de joi, 5 februarie, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru realizarea Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus”, care va fi construit în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a anunțat astăzi, 5 februarie, recuperarea Vilei Internațional, cunoscută ca fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu de pe Loga nr. 48, într-un demers considerat un pas important pentru patrimoniul județului și al municipiului Timișoara, spune Alfred Simonis.
1
Ştiri din Timiș
Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Talentați și pasionați de folclorul autentic, tinerii soliști care s-au calificat în finala acestei prestigioase competiții muzicale provin din Banatul de munte și cel de pustă, din Sălaj, din Apuseni și din Ținutul Pădurenilor, din Romanații oltenești, din Mehedinți Gorj, Muntenia, Maramureșul istoric, Prahova și Țara Binișului.