Peste 30 de percheziții au avut loc, vineri dimineața, în Timișoara, într-un dosar de cămătărie. Printre persoanele vizate se numără și Sorin Udrea, liderul unei grupări specializate în infracţiuni cu violenţă, și Adrian Cocoană, care în 2008 a accidentat mortal un tânăr aflat pe trotuar.
Fratele președintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost dus marți din arest la DNA unde i s-a prezentat rezultatele expertizei tehnico-criminalistice în cazul înregistrărilor video din dosarul său. Mai mult, Mircea Băsescu a fost informat că a fost pus sechestru pe averea sa, până la suma de 600.000 de euro.
Poliţiştii de la Crimă Organizată desfăşoară, marţi dimineaţă, 25 de percheziţii în judeţele Mehedinţi, Timiş şi Gorj într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste două milioane de euro, printre suspecţi aflându-se şi un primar din Mehedinţi.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, ajutaţi de poliţişti, fac percheziţii la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. Descinderile vizează 3 profesori suspectaţi că luau bani de la studenţi pentru a-i trece examenele.
Omul de afaceri Georgică Cornu a ajuns, marţi, la instanţa de judecată. Magistraţii trebuie să decidă dacă îl cercetează în continuare sub control judiciar sau în arest preventiv, aşa cum au cerut procurorii.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.