ARAD - Nu-mi aduc aminte, nu ştiu, nu sunt sigur ,
declaraţiile martorilor în dosarul Moldovan
şi Răchită în faţa
instanţei.
Timişoara - Cei 14 inculpaţi au ajuns astăzi, la Curtea de Apel din Timişoara, în jurul orei 10,00, pentru judecarea recursului formulat vineri, de avocaţii acestora la decizia Tribunalului Arad de a le prelungi perioada de arestare preventivă. Clanul Împăratul a intrat în sală două ore şi jumătate mai târziu. 
Prefectura Timiş se vede nevoită să
plătească aproape jumătate de miliard de lei
vechi, în urma pierderii unui proces. În cazul
de faţă este vorba de contestarea, de către
Prefectura Timiş, a unui contract de
vânzare-cumpărare semnat pentru cedarea
clădirii care găzduieşte Memorialul
Revoluţiei din Timişoara, de către cel care
a redobândit clădirea, în urma
retrocedării.
CLUJ-NAPOCA. În cauza privind pe inculpatul Marius
Sebastian Leontiuc şi alţii, având ca
obiect infracţiunea de înşelăciune cu
consecinţe deosebit de grave, Curtea de Apel Cluj a
dispus suspendarea judecării cauzei şi sesizarea
Curţii Constituţionale în vederea
soluţionării excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 pct. 1,
lit. b Cod procedură penală, care se referă
la competenţa Curţii de Apel, invocată de
inculpata Bârla Nicoleta Paula.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.