Societăţile care se ocupă de construcţia autostrăzii dintre Lugoj şi Deva au solicitat Companiei de Drumuri nu mai puţin de 180 de milioane de lei în plus faţă de sumele contractate. Aceştia revendică apariţia unor probleme în momentul realizării construcţiei, cea mai mare fiind cea a nivelului ridicat al pânzei freatice, spune Marcel Boloş, secretar de stat la Ministerul Transporturilor.
Societatea contractată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – CNADNR pentru a testa calitatea lucrărilor de pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva a anunţat că au fost descoperite probleme de execuţie pe acest sector. Directorul societăţii respective a anunţat că lucrările nu sunt conforme cu proiectul, iar materialul folosit la terasamente este „mediocru”.
După inaugurarea celui de-al doilea lot al autostrăzii Timişoara – Lugoj, perspectivele de a avea drumuri de acest nivel deschise în perioada următoare au scăzut semnificativ. Teoretic, autostrada Lugoj – Deva ar trebui să fie gata în cursul anului care va începe în câteva zile. Practic... lucrurile par cam încurcate.
Douăsprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 60 au fost rănite când un panou publicitar s-a prăbuşit luni din cauza unei puternice furtuni la Mumbai, potrivit AGERPRES.
Este primăvară, iar oferta bogată din piețe ne poate ajuta la o „cură de detoxifiere” ori să mai dăm jos din kilogramele acumulate de Paști. Au fost multe bunătăți pe masa festivă, dar organismul se poate resimți de la efortul pe care l-a depus pentru procesarea acestora. bunătăți. Totuși, este sezonul în care putem profita din plin de crudități, fructe și legume. Iar aceeași mentalitate e de preferat s-o insuflăm și copiilor!
Marți puteți merge la mai multe spectacole de teatru. Încep și Zilele studenților Timișoarei.
A 19-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, organizat de Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara invită iubitorii de artă în sânul centrului universitar, pentru reprezentanții de excepție și evenimente culturale. Manifestările au loc în trei locații-cheie din oraș.
RETIM a fost amendată de Poliția Locală Timișoara din cauza faptului că nu au fost colectate pubelele din anumite zone ale orașului. Au fost nu mai puțin de 55 de amenzi, în valoare totală de 137.000 de lei. Problemele au început încă din urmă cu două săptămâni, de când o parte a angajaților a decis să nu mai iasă pe trasee.
4
Concertul ce va avea loc vineri, 17 mai, la Sala Capitol, de la ora 19, va fi unul deosebit. Două instituții muzicale de cultură din vestul țării își unesc forțele artistice în cadrul celui mai amplu eveniment din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.
Lupta politică și campania electorală îi determină pe aleși să nu mai țină cont de politețe. În ședința comisiilor reunite ale Consiliului Județean Timiș, care a avut loc luni, în sistem videocoferință, consilierii județeni s-au contrazis, iar cele mai dure replici le-au schimbat Nicu Bădina de la PSD și Alexandru Proteasa de la PNL.
4