De la începutul anului şi până în prezent, poliţiştii de frontieră au prins peste 800 de persoane care au trecut sau intenţionau să treacă ilegal frontiera ţării noastre. Numai în cursul zilei de luni au fost prinşi 11 migranţi, organizaţi în trei grupuri, care au trecut ilegal din Serbia în România.
Un bărbat dat în urmărire generală și o femeie care și-a convins cumnatul să pretindă că este tatăl fiicei ei, au fost prinşi de funcţionarii Serviciului Paşapoarte Timiş şi predaţi poliţiştilor.
Un alt val de migranți a trecut ilegal frontiera țării noastre. Polițiștii de frontieră timișeni au prins la sfârșitul săptămânii trecute 13 persoane, organizate în cinci grupuri, care au trecut fraudulos frontiera din Serbia în România.
Un tânăr de 21 de ani din Giarmata Vii, județul Timis, a fost prins în flagrant, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a spart un magazin de pe strada Sever Bocu din Timișoara. La sosirea polițiștilor bărbatul intenționa să fure mai multe pachete de țigări, iar asupra lui a fost găsită suma de 3.400 de lei, bani furați din magazin.
Bărbatul de 35 de ani era dat în urmărire internaţională pentru omor. El este acuzat că, în februarie 2010, a intrat peste paznicul unei societăţi comerciale şi l-a omorât în bătaie. Criminalul a plecat cu două telefoane mobile şi un computer şi reuşise să fugă din ţară.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
19
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.