tion.ro Web analytics

Cel mai recent exemplu de monument de patrimoniu din lemn distrus este biserica din Topla, aflată în complexul de la Muzeul Satului Bănățean, arsă în noaptea de 25 spre 26 martie. Pentru a preîntâmpina alte evenimente asemănătoare, asociațiile Biserici Înlemnite și Prin Banat lansează un apel și organizează o masă rotundă, chiar în jurul bisericii mistuite de flăcări.
După câteva luni de cercetare, documentare grafică și fotografică a elementelor arhitecturale de patrimoniu din patru orașe distincte (Timișoara, Subotica, Szeged și Odesa), Asociația Prin Banat propune o serie de evenimente (expoziții, ateliere, proiecții) dedicate patrimoniului arhitectural comun celor patru orașe, care se vor derula în perioada 14 - 19 septembrie, la Timișoara.
Miercuri, 24 august, Ucraina a sărbătorit 31 de ani de independență, această dată marcând totodată jumătate de an de apărare împotriva agresiunii ruse. La Timișoara s-au desfășurat mai multe activități cu refugiații. A fost realizată o pictură murală în semn de solidaritate, iar seara, pe clădirea Operei Naționale au avut loc proiecții.
Ambulanța pentru Monumente - Banat a anunțat prima intervenție majoră de anul acesta - „Consolidarea angelică de la Bobda”. În 2021 s-au făcut primele lucrări asupra mausoleului, iar anul acesta începe efectiv salvarea lui. Se vor face intervenții asupra acoperișului de deasupra balconului, grav deteriorat, dar se va încerca și punerea în siguranță a cupolei. Poți dona și tu orice sumă pentru materialele necesare.

România

Sâmbătă, zi de doliu național în România, în memoria Papei Francisc
Guvernul României a aprobat joi hotărârea prin care stabilește această zi de doliu, în memoria Suveranului Pontif, chiar în ziua funeraliilor sale. Toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 26 aprilie
Sâmbătă, 26 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Zodia Taur: 19 aprilie-20 mai
Soarele și-a început tranzitul anul acesta în semnul Taurului mai devreme decât de obicei, pe 19 aprilie și va rămâne acolo până pe 20 mai. Astfel se deschide un nou sezon astrologic dominat de energia calmă, profundă și ancorată în realitate a acestui semn de pământ.

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 26 aprilie 2025, în Timișoara?
Sâmbătă, 26 aprilie, puteți merge la teatru, la film sau la spectacole de stand-up comedy. Mai sunt și petreceri în oraș. În Piața Unirii aveți parte de o expoziție de automobile de epocă.

Capitală Culturală

Prima expoziție în România a artistului slovac Martin Piaček, găzduită la Timișoara
Kunsthalle Bega găzduiește prima expoziție personală în România a artistului slovac Martin Piaček, intitulată „Work as a Trace as a Place”. 1

Cinema

Filmul săptămânii: „Kontinental '25”, o reflecție amară despre societate, vină și neputință
Recomandarea de film din această săptămână este „Kontinental '25”, cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Jude, un nume deja cunoscut pentru stilul său ancorat în realitățile contemporane, care revine cu un film incomod, dar necesar.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici