După ce au primit numeroase plângeri de la unii timişoreni care s-au trezit fără maşina pe care au lăsat-o în parcările unor magazine sau supermarketuri din municipiu, reprezentanţii Primăriei Timişoara au întocmit un proiect de hotărâre prin care se interzice magazinelor să mai încheie contracte cu firme de tractări. Primarul Robu susţine că magazinele şi supermarketurile vor putea decide dacă lasă parcarea deschisă pentru toată lumea sau instituie un sistem de bariere. Nu toţi consilierii locali cred că hotărârea este legală. Edilul şef spune că vrea să dea un semnal că doreşte rezolvarea acestei probleme. 
Chiar dacă oficialii Primăriei Timişoara anunţau victorioşi, la finele anului trecut, că lupta cu ciorile care şi-au făcut cuiburi în centrul oraşului s-a încheiat şi că au reuşit să biruie înaripatele, războiul nu este încă gata. Păsările şi-au refăcut cuiburile în parcul Catedralei, iar cititorii ne-au sesizat că au apărut ciori şi în zona Stadionului „Dan Păltinişanu".
Deşi unii proprietari de baruri s-au extins ilegal şi au realizat terase pe domeniul public în Timişoara - chiar şi pe spaţiile verzi şi blocând trotuarele -, până la demolare este cale lungă. Viceprimarul Traian Stoia a constatat trei astfel de cazuri. Unul dintre localuri funcţionează în ilegalitate de mai mulţi ani, din spusele edilului, chiar dacă au existat mai multe dispoziţii de demolare.
În urmă cu două luni, conducerea Primăriei Timişoara anunţa demolări pe strada Titu Maiorescu, unde o familie a construit ilegal un adevărat palat. Reprezentanţii municipalităţii spun că n-a mai fost nevoie de o intervenţie în forţă, pentru că proprietarii clădirii din cartierul Fabric au început să dărâme singuri ceea ce au construit fără autorizaţie. Cum a fost posibil ca respectivul imobil să fie înălţat ilegal pe mai multe nivele fără să vadă nimeni din primărie este o cu totul altă poveste...

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 septembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri sportive

Victorie muncită pentru Poli cu Popești Leordeni. A avut nevoie de patru goluri pentru a lua toate cele trei puncte
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.

Ştiri din Timiș

FOTO. Străzi pentru comunitate, de Ziua Mobilității, în centrul orașului. „Mai bine nu de mâine, nu de luna viitoare, ci de acum”
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu. 9

Ştiri din Timiș

DFMT caută un terț care să încaseze impozitele timișorenilor. Licitație de câteva milioane de lei
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,. 5

România

Siegfried Mureșan negociază inclusiv cu PSD pentru susținere
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare. 17

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 septembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.

Eveniment

VIDEO. Conductă de gaz spartă, la Sânnicolau Mare. Autoritățile au evacuat locuitorii
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case

Eveniment

Prima sentință din dosarul uciderii lui Mario. Detenție pentru 15 ani și daune morale de un milion de euro
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici