Consilierii locali ai PNL îi cheamă pe
timişoreni la o dezbatere publică despre Parcul
Copiilor. După atâţia ani în care
obiectivul a rămas în paragină, iată
că încă dezbatem vizavi de ce-ar trebui
să fie acolo: parc de promenadă sau parc pentru
copii, cu echipamente de joacă.
28 de timişoreni au depus contestaţii la lista de
priorităţi pe 2009, pentru locuinţele ANL
destinate închirierii pentru tinerii până
în 35 de ani. Solicitanţii sunt
nemulţumiţi de punctajul obţinut şi
automat de poziţia pe care o ocupă pe listă.
Timişoara va fi, joi, în fierbere! Oraşul
va fi vizitat de reprezentanţii diplomatici la
Bucureşti ai numeroase ţări de prim rang:
Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Canada. Posibil
ca acestora să li se alăture şi ministrul
Administraţiei şi Internelor, Dan Nica.
Ştiri din Timiș
Primăria Moșnița Nouă a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Construire și dotare școală P+1E și împrejmuire – sat Urseni”, în cadrul Programului PR Vest 2021–2027, vizând modernizarea infrastructurii educaționale din comună.
1
Eveniment
În această dimineață, în jurul orei 6, a avut loc un accident rutier pe DN59B, în localitatea Iohanisfeld. UPDATE. Șoferul consumase alcool
Azi în Timișoara
Luni, 29 decembrie, puteți merge la un atelier de pictură sau la expoziții diverse. Încă este deschis Târgul de Crăciun din centrul orașului.
Agenda
„Pietrele care plâng” reprezintă un fenomen geologic spectaculos şi misterios observat în Japonia, cunoscut sub numele de „Naki-suna” sau „pietrele plângătoare”. Aceste pietre, care se găsesc în regiuni precum Parcul Natural Kuju din zona Oita, par să elimine picături de apă sub formă de „lacrimi” în anumite condiţii climatice.
Eveniment
Un tânăr de 19 ani a avut parte de momente neplăcute, duminică după-amiază, într-un mall din Timișoara, unde a fost lovit de o persoană necunoscută. Polițiștii au intervenit și au deschis un dosar penal. UPDATE. Cei doi nu se cunoșteau
1
Ştiri din Timiș
Societatea municipală Piețe SA propune majorarea, de la 1 ianuarie, a opt tarife practicate în patru piețe publice din Timișoara: Dacia, Mehala, Piața de Gros și piața volantă de la stadion. Modificările vizează chioșcuri, locuri auto și taxe de rezervare și trebuie aprobate de Consiliul Local.
11
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș face un pas spre construirea unui nou pod transfrontalier peste Mureș și a scos la licitație studiul de fezabilitate. Patru firme s-au înscris în competiția pentru contractul estimat la 2,3 milioane de lei, iar evaluarea ofertelor trebuie finalizată până în luna iunie.
Mapamond
Actrița franceză Brigitte Bardot a murit. Avea 91 de ani. Cunoscută pentru succesul său din anii ’50, ea a ales să se retragă din cinematografie la doar 39 de ani, dedicându-se ulterior activității de militantă pentru protecția animalelor.