Noul portal unic al Primăriei Timișoara, „o premieră pentru administrațiile publice din România” – spun reprezentanții instituției –, a fost lansat miercuri, 28 februarie, printr-un eveniment desfășurat la Cinema Timiș. În cadrul evenimentului a fost organizată, după prezentările de la început, și o dezbatere cu experți.
Comercianții care doresc să vândă flori, aranjamente sau alte produse specifice zilei de 8 Martie în Timișoara vor avea trei zile să se înscrie, între 26 și 28 februarie. Din nou, înscrierile se vor desfășura doar online, dar vor fi oferite și servicii de consiliere la Camera 12 a primăriei. Produsele vor putea fi vândute între 5 și 8 martie, în 16 locații.
Primăria Timișoara anunță că lucrările de reabilitare termică la blocul de pe strada Sirius, nr. 32, sunt finalizate, fiind astfel demarat procesul de recepție. Acesta ar fi al 15 bloc reabilitat termic în programul primăriei în care sunt, în total, 68, și care a demarat încă de pe vremea fostei administrații.
Eveniment
Un accident feroviar produs luni la prânz, în Peciu Nou, s-a încheiat fără victime, după ce un automotor a lovit un autoturism al cărui șofer reușise să se dea la o parte la timp.
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani și animalul său de companie au fost salvați de pompieri după ce o oală uitată pe foc a provocat un incendiu într-un apartament de pe strada Sirius din Timișoara.
Eveniment
Un incendiu izbucnit luni, la un apartament din Timișoara, a fost stins rapid de pompieri, iar din fericire nu s-au înregistrat victime. Flăcările au pornit în bucătărie, de la o oală uitată pe foc.
Eveniment
O autoutilitară încărcată cu articole vestimentare și produse cosmetice suspectate a fi contrafăcute a fost descoperită de polițiștii din Recaș, după ce au oprit în trafic trei bărbați, în localitatea Izvin, în seara de 4 decembrie.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj, alături de mai multe instituții de control, au desfășurat vineri dimineață o amplă razie în municipiu, în urma căreia au fost date zeci de amenzi în valoare totală de aproape 50.000 de lei și au fost verificate sute de persoane, vehicule și firme.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara va prezenta joi, 11 decembrie, de la ora 12:00, la Sala Lira (str. Miron Costin nr. 2), rezultatele a patru cercetări dedicate modului în care locuitorii orașului se raportează la evenimentele culturale din spațiul public.
Sănătate
Pacienții diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică au acces la tratamente inovatoare prin studiile clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nod complex de transport în zona Solventul, unde se întâlnesc trei proiecte majore – pasajul, podul și modernizarea străzii Gării. Pentru a conecta noile linii de tramvai, municipalitatea a lansat o licitație de 6,5 milioane lei pentru aparate speciale de cale.
2