tion.ro Web analytics

Reprezentanţii Primăriei Timişoara vor profita de faptul că vremea s-a încălzit, iar miercuri vor fi montate, în Piaţa Victoriei, Piaţa Traian şi Parcul Dacia, cuiburi cu ouă uriaşe şi colorate de Paşte şi iepuraşi adevăraţi, spre bucuria copiilor. Cei mici vor avea parte şi de alte surprize în centru: vor primi dulciuri de la două mascote iepuraşi!
Inaugurare oficială la Finanţele timişene. Vineri dimineaţa, într-un cadru festiv, a fost tăiată panglica de inaugurare la noul sediu al Direcţiei de Finanţe Timiş, onorurile fiind făcute de preşedintele CJ Timiş Constantin Ostaficiuc şi de Sorin Blejenar, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Timişorenii vor beneficia de încă 30 de autobuze noi şi moderne, cu burduf, marca Mercedes. Primăria Timisoara anunţă că, după mai bine de doi ani de contestaţii şi judecată, în două săptămâni va fi semnat contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru achiziţionarea noilor vehicule.
UPDATE. Directorul societăţii ADP Timişoara, Liviu Brabu, şi şeful Poliţiei Comunitare Timişoara, Doru Spătaru, au ţinut să explice, miercuri, de ce este necesară, în opinia lor, modificarea Regulamentului de parcare în sistem TelPark, după ce au sesizat că şoferii au reacţionat negativ la propunerile de a prelungi perioada de taxare şi de a impune o limită de staţionare pe anumite străzi şi în zona pieţelor.
Primarul Gheorghe Ciuhandu va fi prezent, în perioada 17-20 martie 2010, în oraşul Ulm, în Germania, pentru a participa la expoziţia „Temeswar/ Timişoara - Mica Vienă de pe Bega” şi pentru a discuta cu administraţia germană despre proiecte comune de colaborare.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 martie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe proiecții, petreceri și expoziții.

Capitală Culturală

„Chamber Conversations”. Artiști de talie internațională pe scena Filarmonicii Banatul din Timișoara
Timișoara devine, în 11 martie, de la ora 19, gazda unui eveniment muzical de excepție. Pe scena Filarmonicii Banatul va avea loc concertul extraordinar de muzică de cameră intitulat „Chamber Conversations", care va aduce în fața publicului cinci artiști de renume internațional.

Eveniment

Cioban bătut și omorât de altul, la Curtea
Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget au fost sesizați de către proprietarul unei stâne că pe un câmp din proximitatea localității Curtea ar fi avut loc un conflict între două persoane, existând suspiciunea ca una dintre persoane să fie moartă.

Ştiri din Timiș

Au început lucrările la cele două sensuri giratorii pe drumul Timișoara - Buziaș
Lucrările pentru amenajarea a două noi sensuri giratorii pe DJ 592, șoseaua care leagă Timișoara de Buziaș, au început oficial, într-o zonă unde, de-a lungul timpului, s-au produs numeroase accidente rutiere. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliul Județean Timiș, Alfred Simonis, care a efectuat astăzi o vizită pe șantier.

Ştiri din Timiș

Misiune economică a CCIAT în SUA pentru noi oportunități de colaborare pentru companiile timișene
În perioada 16-26 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Statele Unite ale Americii, la Las Vegas și Miami, ce a avut ca scop consolidarea relațiilor comerciale româno-americane și identificarea de noi parteneriate de afaceri.

Ştiri din Timiș

Transport public actualizat în Giroc. Mai multe curse și program extins din 5 martie
Locuitorii din Giroc vor beneficia, începând de joi, 5 martie, de un program îmbunătățit al transportului public. Anunțul a fost făcut de Primăria Comunei Giroc, care precizează că modificările vin în urma mesajelor și sugestiilor primite din partea cetățenilor.

Capitală Culturală

Eleganță și independență pe Corso: povestea doamnei Ileana Demian, simbol al unei epoci în Timișoara
O fotografie, o pălărie, un automobil – din aceste detalii aparent mărunte se recompune portretul unei femei care a întruchipat eleganța și spiritul unei epoci. Povestea doamnei Ileana Demian readuce în atenție farmecul unei Timișoare burgheze, cultivate și profund conectate la marile orașe ale Europei Centrale.

Ştiri din Timiș

Timișoara stă mai bine la locuri de parcare. Ar avea mai multe și mai ieftine față de alte orașe
Timișoara stă mai bine – sau cel puțin nu așa de rău – ca alte mari orașe din România în privința parcărilor, arată o analiză a G4Media și Info Sud-Est. Dintre primele 10 orașe ale României, Timișoara este locul 2 la raportatul dintre numărul de locuri de parcare publice și numărul de locuitori, cu un loc de parcare la trei locuitori. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici