Multe dintre clădirile Timişoarei sunt pline de mâzgălituri, iar autorităţile locale nu reuşesc să ţină sub control acest fenomen. Inscripţiile pot fi observate la tot pasul, iar până să fie curăţate ar putea să treacă mult şi bine. Cei prinşi de poliţiştii locali în timp ce distrug faţadele pot fi număraţi pe degete, primarul Nicolae Robu afirmă că aceste persoane suferă probabil, cităm... „de probleme psihice”, în timp ce viceprimarul Dan Diaconu le recomandă cetăţenilor să-şi monteze camere de supraveghere. Sute de proprietari au fost notificaţi să-şi cureţe clădirile de graffiti, iar potrivit unei hotărâri de consiliu local în vigoare ar trebui să fie sancţionaţi dacă nu se conformează. Şi primăria ar trebui să se amendeze!
Aproape jumătate dintre proprietarii de clădiri istorice din zona centrală a Timişoarei care au fost notificaţi de primărie să-şi demonteze aparatele de aer condiţionat de pe faţade s-au conformat şi le-au dat jos. Autorităţile locale continuă verificările şi atrag atenţia că deţinătorii de imobile care nu renunţă la aceste instalaţii riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Până acum au fost aplicate cinci sancţiuni, potrivit reprezentanţilor municipalităţii.
Fostul primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu va fi decorat de preşedintele federal al Germaniei, Joachim Gauck, cu ordinul şi medalia Crucea de Merit Clasa 1 în rang de ofiţer, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în data de 10 octombrie.
Chiar dacă nu au lansat un apel public, aşa cum se proceda în alţi ani, pentru ajutorarea persoanelor afectate de calamităţi, reprezentanţii Primăriei Timişoara au organizat o acţiune de strângere de donaţii pentru sinistraţii din judeţul Galaţi. Primele ajutoare pentru gălăţenii afectaţi de inundaţii au plecat miercuri din Timişoara.
Primarul Nicolae Robu a afirmat, marţi, că există probleme mari la compania de termoficare din Timişoara, Colterm, care are datorii de circa 27 de milioane de lei către Petrom Gaz. Pentru a evita situaţia de acum doi ani, când furnizorul de gaz a ameninţat că va întrerupe alimentarea, în plină iarnă, ceea ce ar fi însemnat ca zeci de mii de familii din Timişoara să rămână în frig, primarul a precizat că s-a negociat trecerea la un alt furnizor de gaz, cu condiţia achitării integrale a datoriei.

Ştiri din Timiș

FOTO. Cum se joacă Timișoara? Orașul are un nou Magazin Certificat LEGO®
Noul magazin din Iulius Town și-a deschis ușile pe 6 noiembrie, iar în primul weekend, Insula Creativității LEGO așteaptă familiile la construit în Piațeta Intersport.

Ştiri din Timiș

Impozit dublu la balcoanele închise ilegal? La Timișoara „nu vom avea controale până decizia nu va fi finală”
Posibila dublare a impozitelor pentru proprietarii apartamentelor cu balcoane închise a stârnit îngrijorări și la Timișoara. Primăria anunță că, deocamdată, nu are în vedere taxe suplimentare pentru astfel de cazuri.

Eveniment

Mașină făcută scrum într-o parcare de pe autostrada A1
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, vineri, într-o parcare de pe autostrada A1, la kilometrul 471, pe sensul de mers spre Timișoara. Pompierii lugojeni au intervenit pentru stingerea incendiului, care a distrus în totalitate mașina. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Ştiri din Timiș

Adăpost de urgență pentru oamenii străzii, deschis la Timișoara în weekend. Vor primi un pat cald, hrană și ceai
Temperaturile negative anunțate pentru acest weekend determină autoritățile din Timișoara să ia măsuri pentru protejarea persoanelor fără adăpost. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara deschide temporar, pentru trei nopți, Adăpostul de Urgență de pe strada Martir Elena Nicoară nr. 5, în zona Girocului.

Utile

Noi lucrări, noi modificări de rute la STPT. Ce linii circulă deviat și care se suspendă
Începând din acest weekend, transportul public din Timișoara va suferi mai multe modificări temporare. Linia Expres 3 va circula deviat timp de aproape o săptămână, iar duminică, 8 noiembrie, liniile 2, 4 și 7 de tramvai vor avea trasee modificate, fiind introdusă și o linie temporară de autobuz, 4B.

Eveniment

Fals angajat PayPoint, acuzat că a înșelat persoane cu peste 21.000 de lei
Un bărbat s-a dat drept angajat PayPoint și ar fi convins două persoane să facă tranzacții de peste 21.000 de lei, sub pretextul că banii nu vor fi retrași din conturi. În realitate, o parte din sumă ar fi ajuns la el, după ce a retras aproape 10.000 de lei de la un bancomat din Tecuci. Acum este cercetat pentru înșelăciune și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Ştiri din Timiș

Bucla de la Solventul, aproape gata. De când vor reveni tramvaiele pe linia 5
Lucrările la nodul de transport public de la Solventul avansează, iar bucla de tramvai de pe Bogdăneștilor este aproape finalizată. Tramvaiele de pe linia 5 ar urma să revină pe traseu din 30 noiembrie.

Ştiri din Timiș

Elevii din Timișoara pot participa la cursurile UVT, alături de studenți. Înscrierile sunt deschise
Elevii de liceu și din învățământul preuniversitar pot participa, gratuit, la cursuri obișnuite din cadrul programelor de licență ale Universității de Vest din Timișoara (UVT). Programul „Cursuri deschise pentru elevi” le permite tinerilor să asiste la activități didactice alături de studenți și profesori universitari și să descopere cum se desfășoară un curs la facultate. Participarea este posibilă până la 18 decembrie. 1