Reprezentanţii Primăriei Timişoara au stabilit cum se vor împărţi banii de la bugetul local la capitolul sport în 2015, nu rămâne decât să-şi dea acordul şi aleşii pentru asta. Vorbim despre peste 3,2 milioane de euro per total, iar cele mai mari sume vor merge, ca de obicei, către ACS Poli – aproape 1,6 milioane de euro. Asociaţia finanţată de autorităţi a încheiat anul cu datorii de personal, potrivit reprezentanţilor municipalităţii...
Conducerea Primăriei Timișoara nu a abandonat ideea de a amplasa în oraș câteva statui ecvestre, o idee expusă de primarul Nicolae Robu încă din 2013. Edilul-șef spune că anul acesta va fi demarat proiectul pentru realizarea primului monument care să înfățișeze o personalitate călare. Nu s-a acționat până acum pentru că... n-ar fi chiar ieftin ce vrea primarul.
Astăzi vezi imagini de la aplicația pompierilor de la fosta tipografie Helicon din Timișoara. Vezi apoi câte milioane de euro va plăti primăria pentru punerea în valoare a vestigiilor istorice din oraș.
Că în Timişoara este haos general la capitolul parcare nu mai este o noutate. Maşinile stau parcate pe trotuare, scuaruri şi spaţii verzi chiar şi în zona centrală a urbei. Un cititor ne-a sesizat că un teren întins cu iarbă pe care odinioară se jucau copiii, situat în apropiere de o intersecţie circulată din zona Modern, se transformă încet-încet în parcare... Dacă cetăţenii sunt preocupaţi de astfel de probleme, reprezentanţii Primăriei Timişoara par să nu vadă/ știe ce se întâmplă în oraş!
Explicaţia aparţine autorităţilor locale. Cum justifică reprezentanții Primăriei Timișoara necesitatea de a investi peste 100.000 de euro în reamenajarea sălii de consiliu a instituției? În trecut s-au oficiat căsătorii acolo, ceea ce a dus la un trafic intens, uzarea mobilierului şi a pardoselii – asta se întâmpla până prin anul 2006 -, sala nu este corespunzător iluminată, iar ornamentele de pe pereţi... s-ar putea degrada dacă nu se intervine. Se face referire inclusiv la reabilitarea centrului.
Azi în Timișoara
Miercuri, 4 noiembrie, puteți merge la teatru, balet, concerte, competiții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără și deschiderea Zilelor Culturii Sârbe.
Mapamond
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze.
3
Cinema
Cinema Studio din Timișoara găzduiește, în perioada 13–15 noiembrie, proiectul cultural Film-Memoria, care propune trei proiecții de film urmate de discuții cu invitați, dar și ateliere de creație cinematografică pentru liceeni. Activitățile explorează legătura dintre poveștile de familie, memoria generațiilor și felul în care experiențele trecutului ne influențează prezentul.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1