Reprezentanţii Primăriei Timişoara au în plan reabilitarea şi lărgirea la patru benzi de circulaţie a Podului Eroilor, din Iosefin. Primarul Nicolae Robu vorbeşte chiar despre cumpărarea proprietăţii Elba, astfel încât să poată fi deschisă circulaţia spre Gara de Nord prin incinta fostei fabrici, dar edilul spune că municipalitatea nu dispune de resurse pentru asta în prezent. Că va fi sau nu achiziţionată, Robu crede că este nevoie de un pod cu patru benzi în zona aceea şi anunţă şi alte noi şantiere în oraş...
Corpul de control al prim-ministrului a început controalele la Primăria Timişoara încă din primăvara anului trecut. Oamenii din subordinea premierului Victor Ponta au venit atunci la primărie să verifice modul în care s-au retrocedat mai multe imobile din oraş de-a lungul timpului, dar şi aspecte legate de aplicarea Legii 112 şi a Legii 79, spuneau oficialii municipalităţii. Acum au apărut şi concluziile: s-au descoperit tranzacţii ilegale pe Legea 112, spune primarul Nicolae Robu.
Atenţie, de săptămâna viitoare începe în sfârşit şantierul pe strada Dr. Aurel Păunescu-Podeanu din Timişoara! Reprezentanţii primăriei au anunţat că au dat ordinul de începere a lucrărilor pentru data de 29 iunie, strada urmând să fie extinsă la patru benzi. Circulaţia va fi închisă în zonă.
Viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, care a ajuns la concluzia că edilul s-a aflat în incompatibilitate în perioada iunie – octombrie 2012, pentru că a deţinut simultan şi funcţia de viceprimar şi pe cea de administrator al unei societăţi comerciale. Curtea de Apel Timişoara a decis că Diaconu nu a fost de fapt incompatibil, dar ANI poate formula recurs.
Aşa cum www.tion.ro anunţa încă de zilele trecute, Primăria Timişoara a declarat război grădinilor din faţa blocurilor. Autorităţile locale nu mai vor să tolereze astfel de amenajări în oraş. Reprezentanţii municipalităţii au explicat marţi şi ce planuri au cu aceste spaţii din faţa imobilelor. Primarul Nicolae Robu vrea foişoare, arbori şi spaţii verzi organizate, alei pietonale şi parcări printre blocuri în loc de grădini.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
1
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.