Un consilier local din Timișoara vine cu o reacție incredibilă, la aproximativ o lună de la aprobarea unei hotărâri în plenul consiliului local, hotărâre care a trecut fără nicio discuție. Vorbim despre regulamentul de funcționare a spațiilor de joacă din Timișoara, care, printre altele, le interzice copiilor să țipe în locurile de joacă, iar părinților să îi îmbrace cu haine care au capse sau fermoare.
PSD Timiș a început căutarea unui candidat pentru alegerile locale din 2016, capabil să îl învingă pe actualul primar al Timișoarei, Nicolae Robu. Președintele filialei social-democrate, Sorin Grindeanu, a afirmat, joi, că pe lista potențialilor candidați se află atât membri de partid, cât și persoane apolitice.
Soferi tupeisti de Timisoara sau cum se rezerva locurile de parcare cu lazi de bere ori alte obiecte
Scaune, lăzi de bere goale, scrumiere, panouri publicitare, lemne, cărămizi sau fel de fel de materiale de construcții. Acestea sunt doar câteva dintre obiectele cu care sunt ”rezervate” locurile de parcare în centrul Timișoarei. Metoda persistă de câțiva ani buni, iar Poliția Locală dă amenzi în continuare. Dacă vedeți locurile ocupate, sunați la Poliția Locală!
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, între 1 și 5 iulie, cea de-a 14-a ediție a festivalului JAZZx.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara anunță „unul dintre cele mai spectaculoase titluri ale stagiunii” musicalul „Sister Act”, un spectacol de Răzvan Mazilu, care realizează regia, coregrafia și costumele, „propunând o montare dinamică, cu accent pe ritm, expresivitate corporală și energie scenică”.
Ştiri din Timiș
Somnul este o funcție vitală, esențială pentru regenerarea celulară, consolidarea memoriei și echilibrarea funcțiilor cognitive. Insomnia, ca tulburare de somn, afectează milioane de persoane, influențând semnificativ calitatea vieții și sănătatea. În acest articol, vom analiza în detaliu ce este insomnia, cum se manifestă, efectele lipsei de somn asupra sănătății și opțiunile de tratament și prevenție.
Capitală Culturală
O poveste despre curaj, sensibilitate și puterea de a merge mai departe prinde contur pe simezele Galeriei Rotonda. Tânăra artistă Ioana Andrita își prezintă creațiile în cadrul expoziției „Repere”, găzduită de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
Ştiri din Timiș
Reabilitarea Podului Muncii intră în linie dreaptă: firma Tehnodomus începe în curând lucrările, iar Primăria Timișoara a publicat primele randări. Investiția, estimată la 49 de milioane de lei, prevede refacerea suprastructurii, piste pentru biciclete și finanțare majoritar europeană prin PR Vest 2021–2027.
3
Ştiri din Timiș
Primăvara vine în ritm de dans la Timișoara, odată cu tradiționalul spectacol „Folclor de Mărțișor”, susținut de Ansamblul „Timișul” Tineret. Evenimentul ajunge anul acesta la a patra ediție și va avea loc miercuri, 4 martie, de la ora 18, în Sala „Capitol” a Filarmonicii „Banatul”.
Ştiri din Timiș
La aproape patru ani de la lansarea bugetării participative, bilanțul Primăria Timișoara nu arată strălucitor: din 39 de proiecte votate între 2022 și 2024, doar 11 sunt finalizate, iar 10 nici măcar nu au început. Restul se află în diverse stadii de planificare, achiziție sau execuție, cu progrese între 10% și 80%.
3
Eveniment
O minoră ar fi fost victima unor abuzuri sexuale repetate, comise chiar de concubinul mamei sale, pe parcursul a mai mulți ani. Cei doi au fost condamnați la închisoare de Judecătoria Arad, însă decizia nu este încă definitivă.