Ies la iveală informații năucitoare cu privire la proiectul de modernizare a Pieței Badea Cârțan, după ce primarul Nicolae Robu a anunțat că șantierul va fi închis, iar piețarii se vor întoarce la tarabe în aceleași condiții ca și înainte. Administratorul firmei contractate de municipalitate vine cu acuzații grave și spune că edilul-șef minte, iar muncitorii lui au fost îndemnați să încalce legea. Mai mult, spune că dacă ar fi continuat lucrările, oricând ar fi putut începe un incendiu în Badea Cârțan.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, primește sfaturi de la primarul Nicolae Robu. Fără să le ceară. Culmea, sfaturile date de edilul Timișoarei se referă la construirea unei parcări de mari dimensiuni în centrul orașului. Reprezentanții primăriei se chinuie de ani buni să ridice o parcare supraterană în zona centrală, dar nu au reușit nici măcar să identifice un teren.
Numai vorbe despre viitoarea sală polivalentă a Timișoarei. Dacă președintele Consiliului Județean Timiș anunță că licitația pornește cel mai probabil în 2019, iar sala va fi ridicată la Giroc, primarul Timișoarei spune că el nu se joacă cu vorbele și nu acceptă ca Timișoara să rămână fără polivalentă. Este dispus chiar și să doneze un teren consiliului județean.
După o plimbare prin zona Girocului, primarul Nicolae Robu susține că a identificat câteva spații potrivite pentru parcări etajate, care vor fi proiectate de Societatea de Drumuri Municipale, al cărei unic acționar este consiliul local. Vor „răsări” parcări etajate mai mult pe partea stângă cum se merge din oraș spre Giroc, pentru că pe cea dreaptă nu există terenuri care să se preteze la așa ceva. Printre altele, edilul le transmite celor de la Google să-și actualizeze hărțile.
Licitația pentru execuția viitoarei săli polivalente a Timișoarei, cu 16.000 de locuri, va fi realizată, cel mai probabil, în anul 2019. Locul unde se va ridica aceasta nu este stabilit oficial, dar președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra spune că se va construi la Giroc, nu în Timișoara.

Eveniment

„Apa nu iartă! Ai grijă!". Pompierii trag un semnal de alarmă pentru cei care caută răcoarea în apă
IGSU avertizează că scăldatul în locuri neamenajate poate avea consecințe tragice. În contextul caniculei, salvatorii recomandă prudență și respectarea regulilor de siguranță în apropierea apei.

România

Decizii-cheie în CSAT: România cere NATO mai multă protecție la Marea Neagră, iar Guvernul trebuie să rezolve criza ROMATSA
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a stabilit obiectivele României pentru summitul NATO de la Ankara, unde va solicita consolidarea apărării pe Flancul Estic. Totodată, Consiliul a analizat situația ROMATSA, a aprobat suplimentarea contribuției la gruparea navală MCM BLACK SEA și a stabilit efectivele pentru misiunile internaționale din 2027.

Ştiri din Timiș

Hram cu bucurie la Parohia din Fabric. Rugăciuni pentru absolvenți și premii pentru cei mai buni elevi
Cu prilejul hramului bisericii, la Parohia Timișoara Viile Fabric au fost înălțate rugăciuni pentru absolvenții care susțin Bacalaureatul, iar 95 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 7 „Sfânta Maria” au fost premiați pentru rezultatele deosebite la învățătură și purtare.

România

Traficul aerian din România ar putea fi blocat după o decizie a instanței
Traficul aerian din România ar putea fi blocat, după ce Curtea de Apel București a dispus suspendarea serviciilor de dirijare ale ROMATSA. Decizia nu este definitivă, iar regia a anunțat că o va ataca cu recurs.

Ştiri din Timiș

PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată
UAT MUNICIPIUL LUGOJ anunţă finalizarea proiectului ”CONSTRUIREA DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE LA NIVELUL MUNICIPIULUI LUGOJ - ETAPA 1”, cod C3I1B0122000069

Ştiri din Timiș

Timișoara se pregătește de căldură. Paul Trans Service pregătește mașinile pentru vară
Când temperatura urcă, sistemul de climatizare al mașinii devine esențial. O instalație de aer condiționat întreținută corect oferă răcoare rapid, funcționează mai eficient și protejează componentele importante ale sistemului.

Ştiri din Timiș

Piața din Lipovei, piață doar vineri și sâmbătă. În rest, parcare
Primăria Timișoara vrea să transforme piața de pe strada Silistra într-o piață volantă, deschisă doar vinerea și sâmbăta. În restul săptămânii, spațiul ar urma să fie folosit ca parcare, măsura fiind justificată prin numărul redus de cumpărători din timpul săptămânii.

Ştiri din Timiș

Fritz: „AUR primește misiunea să salveze chiar PSD-ul”
Liderul USR, Dominic Fritz, acuză AUR că va susține în Parlament un guvern condus de Sorin Grindeanu și susține că formațiunea lui George Simion este „un partid la ordin”. Declarațiile vin pe fondul negocierilor tensionate pentru desemnarea noului premier. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici