La nivelul Primăriei Timişoara se pregăteşte o nouă rectificare negativă de buget, iar afectate vor fi lucrările de investiţii. Primarul Gheorghe Ciuhandu a declarat, miercuri, că şi-a propus să facă rectificări bugetare lună de lună, pentru a drămui cât mai eficient banii.
Structurile de conducere din peste 30 de organizaţii din judeţul Timiş au fost demise, vineri, ca urmare a rezultatelor slabe obţinute la alegerile pentru Parlamentul European. Cu 13,41% la europarlementare, PNL Timiş se angajează să facă 25% pentru Crin Antonescu, la prezidenţiale.
Prima etapă în îngroparea firelor care atârnă de stâlpi şi dau un aspect urât oraşului, care are ca termen decembrie 2012 la Timişoara, este inventarierea acestora. Reprezentanţii primăriei au dispus, luni, tăierea cablurilor aeriene din Cetate, pe care nu le recunoaşte nicio firmă. A inceput taierea cablurilor ilegale la Timisoara | Video
Vor bani din Fondul de Dezvoltare Rurală şi sunt penalizaţi pentru că Timişul e dezvoltat. Primarii timişeni au solicitat organizarea unei întâlniri cu parlamentarii de Timiş şi cu ministrul Agriculturiii, Ilie Sârbu.
Studenţii din Timişoara se adaptează crizei şi donează sânge pentru a-şi susţine proiectele. Asta, şi pentru că tinerii au primit de la bugetul local prea puţini bani pentru organizarea StudenFest-ului şi a Zilelor Tehnice Studenţeşti, iar sponsorii nu se prea înghesuie să-i ajute în această perioadă.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 21

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.