Zeci de persoane s-au adunat luni in centrul oraşului Deta. Prietenii şi rudele celor agresaţi de fiii primarului Petru Roman, pe de-o parte, şi susţinătorii primarului, pe de altă parte. Aceştia s-au luat la ceartă şi au fost la un pas de bătaie.
Chestorul Liviu Popa, șeful Poliției Române, a venit în control în județul Timiș după scandalul izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute la Deta. Ministrul de Interne, Traian Igaș, a cerut o anchetă în acest caz. Popa s-a oprit la sediul IPJ Timiș, după care a plecat la Deta pentru verificări.
Fiul primarului din oraşul Deta, Bogdan Daniel Roman, este căutat de Poliţia Timiş după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a înjunghiat trei tineri pe o terasă din centrul localităţii.
După săptămâni de incertitudine şi speranţă pentru admiratorii Reginei din Balcani, prezenţa artistei Lepa Brena la Ruga din Lugoj este încă neclară. „Nu pot să vă spun astăzi cu certitudine nici că vine, nici că nu vine Lepa Brena. Nu înţeleg presiunile imense care se fac în acest sens, chiar şi de ordin politic. Parcă cineva ar vrea să nu cânte. Nu am eliminat încă toate variantele de a o aduce pe artistă în faţa lugojenilor”, susţine primarul Lugojului, Francisc Boldea.
Sondajul efectuat de PNL în Timiş, care va conta în desemnarea candidaţilor Uniunii Social-Liberale pentru funcţiile de primar al Timişoarei şi preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, s-a încheiat. Datele au fost comunicate conducerii centrale a partidului, dar rezultatele rămân deocamdată un mister.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1