Liberalul Nicolae Robu spune că nu a luat încă o decizie în privinţa unei noi candidaturi pentru fotoliul de primar al Timişoarei, dar că, la cum stă în sondaje, n-ar fi nicio problemă. Nici cei de la PSD n-au candidat anunţat, iar în opinia lui Robu... dau deja semne de disperare pentru că nici n-au vreunul cu şanse.
Secretarul Primăriei Recaş, Ramona Miheţ, îl acuză pe viceprimarul din localitate, Daniel Nicula, de comportament violent. Femeia susţine că ar fi bruscat-o chiar în biroul său şi a împins-o într-o uşă, de faţă cu mai multe persoane. Totul s-ar fi întâmplat joi dimineaţă, chiar în sediul primăriei din oraşul timişean, în biroul edilului. Femeia este hotărâtă să depună plângere împotriva viceprimarului.
Deputatul PSD de Timiş Cătălin Tiuch crede că primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a ajuns să aibă acelaşi discurs ca şi predecesorul său, Gheorghe Ciuhandu, în perioada 2000-2004, acuzând Guvernul de lipsă de susţinere, în timp ce nu face niciun lobby la Bucureşti pentru proiectele oraşului. Social-democratul îl invită pe Robu să lase lamentările şi cearta şi să vină la Bucureşti pentru a-şi susţine proiectele.
Situaţie incertă, în continuare, la Recaş, oraşul care a rămas fără primar după ce acesta a fost arestat preventiv în dosarul de corupţie ce vizează şi fosta conducere a Poliţiei Timiş. Prefectura a decis că hotărârea de consiliu local dată imediat după arestarea primarului Pavel Teodor, prin care se schimba viceprimarul, are „nişte inadvertenţe” aşa că a cerut modificarea ei. Noua putere administrativă din Recaş este însă decisă să meargă în instanţă…
Francisc Boldea, primarul Lugojului, a ajuns, marți după-amiază, la sediul DNA Timișoara pentru audieri. Edilul a plecat spre sediul Direcției Naționale Anticorupție cu mașina primăriei, alături de Cotizo Negruțiu, șeful Direcției Tehnice din cadrul municipalității Lugoj.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.