Unul dintre sistemele care i-a ajutat pe români să achiziționeze o proprietate imobiliară sau să renoveze una deja deținută, cel al băncilor pentru locuințe, va putea funcționa din nou, în curând. Aceste instituții financiare funcționau prin intermediul unui sistem de economisire și creditare, în cadrul căruia clientul economisea în prima etapă o anumită sumă de bani, după care banca acorda un credit pentru acoperirea necesarului suplimentar al investiției, iar statul contribuia suplimentar cu o primă anuală adăugată componentei de economisire.