TVR a anunțat că 159 de piese au fost înscrise în cursa pentru desemnarea reprezentantului României la concursul Eurovision 2014. Dintre acestea 150 de melodii au fost validate.
Joi dimineaţa, cu începere de la ora 8, la Timişoara a avut loc preselecţia pentru emisiunea X Factor, la hotelul Boavista, unde o sumedenie de tineri care s-au înscris în prealabil la acest eveniment au aşteptat să ajungă în faţa audiţiilor.
Organizatorii festivalului Semenic Fest Rock anunţă o preselecţie de trupe pentru secţiunea Newcomers a manifestării, toţi cei interesaţi putând să se înscrie prin intermediul reţelei de socializare Facebook.
Orice timişorean care visează se dea lovitura în afaceri, are o idee bună, un plan sau o invenţie şi curajul de a le susţine într-un show televizat, pentru a obţine capital de la investitori cu experienţă, se poate lansa, mâine, în Arena leilor. Timişoara este primul oraş al turneului naţional de preselecţie organizat de echipa emisiunii.
Caz şocant şi fără precedent! Ema Cătălina Georgescu, o tânără din Timişoara, îl acuză pe asistentul de producţie al emisiunii "Romanii au talent , Cătălin Ficinaş, că, influenţat de aburii alcoolului şi posibil a unor stupefiante, aflat la ea acasă, i-a aruncat câinele pe geam, un chihuahua de numai un an. Implicat în acest caz mai este şi prietenul acestuia, cameramanul aceleiaşi emisiuni, Ştefan Graur.
Horoscop
Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul verii, energia cosmică se schimbă. În data de 22 iulie, Soarele părăsește zodia Racului pentru a intra în propriul său domiciliu, zodia Leu. Acest tranzit deschide un nou capitol energetic, marcat de vitalitate, iubire, creativitate și o poftă intensă de viață.
Femei în funcții-cheie
Liliana Oneț este una dintre cele mai experimentate femei din administrația publică timișeană. Aceasta a ocupat de două ori funcția de subprefect al județului Timiș și a condus Instituția Prefectului, inclusiv într-una dintre cele mai dificile perioade: pandemia de Covid-19. Astăzi, spune că experiența i-a confirmat un lucru: femeile sunt adesea nevoite să demonstreze mai mult decât bărbații pentru a câștiga aceeași încredere, însă competența și rezultatele sunt cele care rămân, dincolo de orice prejudecată.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
Ştiri din Timiș
România a obținut patru medalii la cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO 2026), desfășurată în perioada 10–19 iulie, la Tașkent, în Uzbekistan.
Sănătate
Curtea de Apel București a decis marți, 21 iulie, suspendarea procedurii privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, publicat de Ministerul Muncii în 17 iulie 2026. Hotărârea a fost pronunțată în urma unei cereri formulate de Federația SANITAS și este valabilă până la soluționarea definitivă a dosarului.
4