Judecătorul Marius Tudose a fost ales, cu majoritate de voturi, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar procurorul Bogdan Gabor este noul vicepreşedinte.
Un bărbat înarmat a fost arestat, joi, în fața biroului președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan. El a reușit să lanseze o grenadă, dar aceasta nu a explodat.
Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis, miercuri, mesajul de Anul Nou. El le urează românilor Sărbători fericite și transmite că și-ar dori ca 2015 "să fie începutul acelei Românii a normalității pe care cu toții ne-o dorim!".
Curtea Constituțională a respins luni sesizarea PNL legată de legea bugetului și a stabilit că actul normativ este constituțional.
Președintele Klaus Iohannis a transmis primul său mesaj de Crăciun românilor. Iohannis a spus că gândurile sale se îndreaptă către „toţi copiii ai căror părinţi sunt departe şi părinţii care duc dorul copiilor”, promițând că va face tot ce îi stă în putință ca „familiile să se reunească în mandatul meu”.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.