Un număr de 50 de studenţi timişoreni au la dispoziţie trei luni pentru a reuşi să creeze o maşină care să poată fi controlată cu un telefon mobil. Competiţia este organizată de o importantă companie timişoreană din domeniul automotive, iar marele premiu le poate aduce tinerilor 6.000 de lei.
Un cercetător din cadrul Facultăţii de Fizică a Universităţii de Vest Timişoara a fost premiat de Academia Română. Daniel Vizmana primit premiul ca urmare a studiilor efectuate în domeniul creşterii cristalelor.
Premiul categoriei I la Loto 5/40, de peste 44.000 de lei, a fost câștigat duminică, în urma primei extrageri din 2015. Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de aproape 4,2 milioane de lei, a fost reportat.
Scriitorul român Mircea Cărtărescu va primi prestigiosul premiu pentru cea mai bună carte la Târgul de la Leipzig 2015, Leipziger Buchpreis zur Europäischen Verständigung, de anul viitor, pentru trilogia „Orbitor".
Talentul timișorenilor de la Sebastian Spanache Trio a fost recompensat recent în cadrul galei Premiilor Sunete, unde cel mai nou album al trupei a fost desemnat Best Album 2014.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.