„Un spectacol cu iz de vacanță de iarnă, miros de scorțișoară și coji de portocale. O montare de care se pot bucura deopotrivă cei mari și cei mici. Teatrul Merlin pune în ghetuțele puștilor iubitori de povești frumoase o istorioară care îi va vrăji cu siguranță. O poveste despre bucurii, copilărie, aventură și prietenii necondiționate: Crăiasa Zăpezilor”, promite secretarul literar al Teatrului Merlin, Daniela Creţu. Păpuşarii Timişoarei deschid sărbătorile cu o premieră.
Adrian Enescu, unul dintre mai valoroşi compozitori ai muzicii contemporane din România, a creat “spaţiul sonor” pentru noua premieră a Teatrul Naţional din Timişoara: Adam şi Eva, după Liviu Rebreanu, un spectacol de Alexander Hausvater.
Joi, 29 noiembrie, de la orele 19:00, Teatrul Maghiar din Timişoara joacă în premieră absolută în România spectacolul "Înainte de potop", o comedie a Fraţilor Presnyakov.
Un club de golf aflat la marginea localităţii timişene Recaş a oferit iubitorilor de golf o premieră naţională. Celebrul sport cu crose şi mingiuţe s-a jucat la lumina lunii! Fără lumină naturală, fără nocturnă! Toate acestea au fost posibile prin folosirea unor mingi speciale, fosforescente, vizibile în întuneric.
Finanţare europeană de peste un sfert de milion de euro pentru un program teatral. Un spectacol jucat simultan pe două scene, la Timişoara şi Szeged, conectate prin tehnologii inovative. Un proiect transfrontalier care va implica 2000 de tineri, de-o parte şi de alta a graniţei. Acestea au fost motivele care au reunit, marţi, la Timişoara experţi în implementarea programelor europene, artişti, mentori şi reprezentanţi ai celor mai active organizaţii neguvernamentale.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.