Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timișoara anunță cea dintâi premieră a stagiunii 2013/2014: ”Regina frumuseții din Leenane de Martin McDonagh” în regia lui Upor László. Spectacolul lansează pe scena timișoreană, într-un rol principal, un nou actor: Dévai Zoltán, proaspăt absolvent al Academiei de Teatru din Novi Sad.
Oamenii care au varice au acum la dispoziţie o nouă metodă prin care pot scăpa de probleme – unele porţiuni de venă le vor fi îngheţate în timpul intervenţiei. Bineînţeles, procedura este mult mai complexă şi nu se reduce la atât. Şeful Clinicii Chirurgie I a Spitalului Judeţean Timişoara, conf. dr. Sorin Olariu, a efectuat, luni, o intervenţie chirurgicală asupra varicelor prin criostripping, înregistrând o premieră naţională în domeniu.
Prin intermediul unei operații realizate în premieră națională, medicii de la Casa Austria au reușit să salveze brațul unei femei de 29 de ani. Pacienta a dezvoltat o tumoare în jurul cotului și se afla în pericol să își piardă membrul superior.
O piesă de Bertolt Brecht, în regia lui Alexandru Dabija cu o scenografie de Dragoş Buhagiar: aceasta este „reţeta” infailibilă a celei mai noi producţii a Teatrulului German de Stat Timişoara.
Teatrul Naţional din Timişoara a început repetiţiile pentru un nou proiect: spectacolul „Anna Karenina”, adaptare de Helen Edmundson a uneia dintre capodoperele literaturii universale semnate de Lev Tolstoi, în regia Adei Lupu.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.