Delegaţia celor de la FC Poli Timişoara nu a avut de efectuat decât o scurtă deplasare pentru a ajunge în locul de susţinere al primului cantonament al verii, la Debrecen. în Ungaria. După o scurtă acomodare cu locul de cazare, fotbaliştii au fost deja scoşi la antrenament de antrenorul Dusan Uhrin.
Săptămâna trecută, la Doha, în Qatar a fost semnat un protocol de colaborare între Jandarmeria Română şi Forţele de Securitate Internă (Lekhwiya) din Qatar.
Universitatea Cluj a avut primul antrenament al
săptămânii luni, de la ora 18.00, pe
terenul stadionului „Ion Moina”. Antrenorul
Dorinel Munteanu a programat antrenamentele din aceasta
saptamana: azi, şepcile roşii vor susţine
două şedinţe de pregătire, de la ora
10.00, respectiv 18.00, tot pe „Ion Moina”.
Pregătirea stupinei pentru iarnă presupune o bună izolare termică a cuibului. Izolarea termică nu se face pentru a creşte temperatura în stup ci pentru a feri albinele de variaţiile bruşte ale temperaturii.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5