Un tânăr, student la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, a fost lovit de mașină, miercuri după-amiază, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, în zona Prefecturii Timiș.
Ajutoarele de la Uniunea Europeană au ajuns în județul Timiş, iar în unele localităţi a început deja distribuirea lor către populaţie. Dar, şi în perioada sărbătorilor de Crăciun prefectura, cea care supraveghează distribuţia acestor ajutoare, va avea de lucru cu ele...
Hoţii de biciclete nu mai au limite. Sparg orice încuietoare şi intră să prăduie. Joi, 4 decembrie, hoţii au furat două biciclete dintr-un imobil aflat chiar în spatele Prefecturii Timiş. Campania „Ţi s-a furat bicicleta, TION te ajută să o găseşti!” merge mai departe.
Militari, trupe antitero, polițiști și jandarmi au defilat, luni, de Ziua Naţională a României, prin faţa Palatului Administrativ, în aplauzele a mii de timişoreni, în special copii. Momentul culminant al paradei au fost exerciţiile demonstrative ale poliţiştilor şi jandarmilor, centrul municipiului răsunând de focuri de armă.
Turul II al alegerilor intră în linie dreaptă. Duminică, alegătorii sunt aşteptaţi la urne. În judeţul Timiş, vineri a început distribuirea buletinelor de vot, care vor fi duse în primării, de unde sâmbătă vor fi predate secţiilor de votare.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5