Timişul poate ajuta Serbia în procesul de integrare europeană. Aceasta ar putea fi una dintre concluziile întâlnirii de sâmbătă dintre subprefectul Eugen Dogariu şi Adam Crăciunescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, cu Mladen Djordjevic, consilierul preşedintelui Republicii Serbia.
S-au trezit acţionaţi în instanţă
de patru deţinuţi din Giurgiu. Pe adresa
Prefecturii Timiş a sosit o citaţie la un proces
intentat de un grup de patru persoane „cazate”
în Penitenciarul Giurgiu.
Prefectura Timiş se vede nevoită să
plătească aproape jumătate de miliard de lei
vechi, în urma pierderii unui proces. În cazul
de faţă este vorba de contestarea, de către
Prefectura Timiş, a unui contract de
vânzare-cumpărare semnat pentru cedarea
clădirii care găzduieşte Memorialul
Revoluţiei din Timişoara, de către cel care
a redobândit clădirea, în urma
retrocedării.
IMM-urile din România trebuie să aibă curajul să acceseze fonduri europene. IMM-urile care au dorit să afle noutăţi despre accesarea fondurilor europene au participat miercuri, 13 mai 2009, la seminarul: „Oportunităţi de finanţare pentru IMM-uri”. Galerie foto
Turism
Într-o perioadă în care marile destinații turistice sunt tot mai aglomerate, există locuri spectaculoase care continuă să surprindă prin frumusețea lor aproape ireală. De la lacuri glaciare de un albastru intens și lagune roșiatice ascunse în munți, până la întinderi uriașe de sare care se transformă în oglinzi naturale, planeta ascunde adevărate comori pentru iubitorii de natură și aventură.
Horoscop
În data de 21 iunie, Soarele atinge punctul său maxim de ascensiune pe bolta cerească, oferindu-ne cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte a anului. Din cele mai vechi timpuri, această zi a fost privită ca o sărbătoare a luminii și a vieții.
Azi în Timișoara
Duminică, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la o lansare de carte, la diverse ateliere, la film sau la teatru.
Eveniment
UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE 2. Băiatul a fost găsit
2
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
1
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.