Seria culturală „Prăvălia cu povești” continuă duminică, 10 mai, de la ora 11:00, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia, în cadrul expoziției „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1800–1947)”. Invitată specială a evenimentului este conf. dr. Smaranda Vultur, una dintre cele mai importante cercetătoare ale memoriei și istoriei orale din Banat.