În PP-DD, din ce în ce mai mulţi membri caută uşa de ieşire din partid. Culmea este că unii o şi găsesc şi nu o folosesc singuri. În ultima perioadă au loc plecări în grup către alte partide. Asta deşi, teoretic, pentru orice dezertor politic există o „amendă” de 2 milioane de dolari. Teoretic.
Ioan Iovescu, senator PP-DD de Timiş, vrea ca alocaţia copiilor să crească nu la 200 de lei, ci la 100 de euro. Din păcate, propunerile lui nu au avut ecou în Parlament şi alocaţia pentru copii a rămas, deocamdată la aceeaşi valoare – 42 de lei.
Petrică Folică şi Florian Stoian vor ajunge consilieri locali în Timişoara, din partea PP-DD, după ce doi dintre reprezentanţii acestei formaţiuni politice s-au stins recent din viaţă. Este vorba despre Mircea Purceld şi Vasile Caprea. Folică este în prezent detectiv particular, iar Stoian a lucrat ca ofiţer la pompieri, spun reprezentanţii PP-DD Timiş.
Consilierul municipal PP-DD Mircea Purceld, prim-vicepreşedintele organizației de partid, a încetat, marți, din viață, după o lungă luptă cu o boală necruțătoare. Avea 65 de ani. Update: Locul lui Mircea Purceld în Consiliul Local Timişoara va fi luat de Horia Pintea.
Interviu JA cu Ştefan Petru Dalca, deputat PPDD. Important este nu cine, ci ce face . Deputatul Colegiului 7 consideră că parlamentarii nu sunt aleşi ai puterii sau ai opoziţiei, ci ai cetăţenilor.
Ştiri din Timiș
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Ştiri din Timiș
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.
Capitală Culturală
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
România
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
12