Ediția cu numărul nouă a Conferinței PRbeta din Timișoara a însemnat două zile dedicate industriilor creative din zona de vest a țării și avut ca temă centrală „Power of the People”! În cadrul conferinței, organizatorii au anunțat lansarea unei agenții de comunicare dedicată evenimentelor culturale, dar și un proiect educațional care implică atât mediul academic, cât și cel privat în formarea viitorilor profesioniști din domeniu.
În perioada 16-17 mai va avea loc cea de-a noua ediție a Conferinței PRbeta! Ca în fiecare an, evenimentul reunește, timp de două zile, specialiștii de marketing, PR, publicitate și domenii conexe din zona de vest a țării. Dezbaterile și prezentările se vor concentra pe un subiect central, iar anul acesta tema este „Power of the People”.
Ştiri din Timiș
Unul dintre lucrurile cu care se laudă actualul primar al comunei Moșnița Nouă în campania electorală pentru un nou mandat este faptul că UAT-ul a fost „campion în fonduri europene”. Un cub electoral al acestuia, amplasat pe marginea unui drum plin de gropi, însă, a trezit amuzamentul trecătorilor. Primarul ne-a spus că „își asumă” acest lucru, pentru că a insistat în mandatul său în primul rând pe infrastructura subterană.
1
România
Biroul Electoral Central a publicat, luni, lista candidaturilor rămase definitive pentru alegerile europarlamentare, propuse de partidele politice, o alianță politică, alianțe electorale, o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale, precum și a candidaturilor independente.
Ştiri din Timiș
Studenții de la mai multe facultăți ale Politehnicii din Timișoara primesc vouchere de 150 de lei pentru a le cheltui în instituții de cultură și artă sau pentru a-și cumpăra cărți. Inițiativa aparține instituției de învățământ superior și este un proiect pilot unic la nivel național. Deja au fost selectați 25 de tineri, beneficiari de burse sociale, care spun că doresc prin aceste vouchere să își îmbogățească experiența studențească prin evenimente de cultură și artă.
Ştiri din Timiș
În decembrie și ianuarie, la nivelul Consiliului Județean Timiș s-au iscat discuții mai serioase cu privire la felul în care executivul a decis să aloce bani primăriilor. Prefectura a contestat hotărârea, dar, spune Nica, nu s-a prezentat la termenul de judecată, fapt ce ar prelungi procesul și ar aduce în „incapacitate de plată zeci de comunități”,
Ştiri din Timiș
„Timișoara merită un festival muzical de top”, este de părere Alfred Simonis, care candidează la alegerile din iunie pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș din partea coaliției PSD-PNL.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dacă deșeurile periculoase din menajer sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrați-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar în spații special amenajate și la operatori autorizați.
Eveniment
Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis.
4
Eveniment
O femeie din Reșița care a fugit de acasă de două zile a fost găsită de polițiștii locali în Piața Libertății din Timișoara. Ea a fost dată dispărută de sora sa. Polițiștii din Reșița au preluat-o pentru a fi dusă la domiciliu.