Meșterii Asociației Biserici Înlemnite vor porni sâmbătă, 29 iulie, la prima oră, către bisericuţa de lemn din Povergina, unde vor demonta ansamblul şarpantă – turn – cruce. Lăcașul de cult va fi transportat şi descărcat în cursul serii de sâmbătă în Parcul Regina Maria din Timişoara (fost Parcul Poporului), iar cei interesați pot asista la lucrările de restaurare.
Asociația Biserici Înlemnite va organiza atelierul meșteșugurilor tradiționale care au stat la baza bisericii de lemn arse „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Povergina. Va avea drept obiective continuarea și dezvoltarea școlii multidisciplinare de restaurare desfășurate în jurul bisericii de lemn din Crivina de Sus.
Eveniment
Doi adolescenți din Timișoara au fost arestați după ce au agresat o femeie de 74 de ani și i-au furat poșeta, în timp ce aceasta se plimba pe Aleea Viilor.
Ştiri din Timiș
Discuția privind accesul copiilor și adolescenților la rețelele de socializare capătă tot mai multă amploare în spațiul public. După ce Raed Arafat, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a cerut Parlamentului inițierea unei legi care să limiteze accesul minorilor sub 15-16 ani la rețele sociale, propunerea sa este susținută de mai multe persoane din educație, inclusiv de directoarea unei școli din Timișoara.
Eveniment
Amenzi de peste 36.000 de lei au fost aplicate șoferilor prinși pe DN 6, în județul Timiș, în urma unei acțiuni rutiere desfășurate de polițiști pentru prevenirea accidentelor.
Sănătate
Bolile oncologice rămân una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel mondial. În România, peste 100.000 de persoane sunt diagnosticate anual cu diferite forme de cancer, iar în multe cazuri boala este descoperită în stadii avansate, când opțiunile de tratament sunt limitate. Medicii atrag atenția că depistarea precoce poate face diferența dintre viață și moarte.
Dialoguri Sănătoase
Varicele nu sunt doar o problemă estetică, ele fac parte dintr-o afecțiune mai amplă, numită boală venoasă cronică, care poate evolua în timp dacă nu este gestionată corect. Deși tratamentele medicale și chirurgicale au un rol important, exercițiile fizice reprezintă baza prevenției și a controlului pe termen lung.
Utile
Marți, 3 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții sau la un spectacol.