Portarul ACS Poli Timișoara Eduard Pap a făcut, probabil, una dintre cele mai mari greşeli din cariera sa de până acum în meciul de duminică seara împotriva Astra Giurgiu. Afectat de situaţia apărută, tânărul fotbalist a recunoscut că meciul a fost pierdut din vina sa, dar admite şi că nu se mai aşteaptă să fie titularizat.
Chiar dacă nu se pot lăuda cu menţinerea în prima ligă, cei de la ACS Poli se pot mândri că au cel mai bun portar atunci când vine vorba de loviturile de la 11 metri. Conform unei analize realizate de Liga Profesionistă de Fotbal, portughezul a fost cel mai de succes portar la acest capitol.
Un număr de 380 de copii din 39 de ţări, 90 de antrenori, 32 de echipe împărţite în 2 categorii de vârstă, 11 - 14 ani şi 7 - 10 ani, un total de 1.400 de persoane au participat la Milan Junior Camp, unul dintre cele mai apreciate şcoli de fotbal. Alexandru Daminescu, timişorean, a fost declarat cel mai bun portar al galei finale.
Fostul portar Silviu Lung a fost rănit într-un accident de mașină, miercuri, în localitatea Radovani din județul Dolj. În urma accidentului o persoană a murit și alte două au fost rănite.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4