Primăria Timișoara atrage atenția asupra faptului că aceasta este ultima săptămână în care timișorenii care își plătesc impozitele mai pot beneficia de bonificația de 10%. Până acum, și-au plătit dările aproape jumătate dintre contribuabilii persoane fizice. Jumătate dintre aceștia au făcut-o online.
Noul portal unic al Primăriei Timișoara, „o premieră pentru administrațiile publice din România” – spun reprezentanții instituției –, a fost lansat miercuri, 28 februarie, printr-un eveniment desfășurat la Cinema Timiș. În cadrul evenimentului a fost organizată, după prezentările de la început, și o dezbatere cu experți.
Primăria Timișoara va avea un nou portal unic pentru servicii digitale, „o premieră pentru administrațiile publice din România”, spun reprezentanții instituției. Acesta va fi lansat miercuri după-amiază, la Cinema Timiș. Cu această ocazie, va avea loc și o dezbatere cu mai mulți specialiști din domeniu, iar cetățenii care doresc să participe trebuie să se înscrie, locurile fiind limitate.
Primarul Dominic Fritz a semnat, joi, contractul pentru Portalul Unic. Astfel, va fi realizat un site unic pentru relaționarea cetățenilor și firmelor cu administrația locală. După implementare, timișorenii își vor putea crea un cont prin care să acceseze serviciile pe care le oferă Primăria Timișoara. Specialiștii firmei care vor concepe portalul unic au realizat recent modernizarea sistemului de securitate cibernetică în 22 de locații ale NATO.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.